Primăria Slatina construieşte piste de alergare din tartan şi pentru biciclete, la fosta unitate militară şi la Pădurea Strehareţi

Slătinenii vor putea să alerge şi să meargă cu bicicleta, în parcul pe care primăria îl construieşte la fosta unitate militară, dar şi la Pădurea Strehareţi, unde municipalitatea va monta piste cu suprafaţă de tartan.

Primarul Slatinei, Emil Moţ, a anunţat că aceste investiţii vor fi realizate în urma implementării unui proiect în valoare de 19 milioane de euro, care vizează mobilitatea urbană şi reducerea emisiilor.

„Vom diversifica acest gen de competiții, probabil și cu alte tipuri de alergare, nu numai cros, chiar și maraton pentru că am văzut că a prins, au venit oameni și de la București și de Craiova și foarte mulți din Slatina. Le-a plăcut și mă bucur mult. Cei care sunt pasionați de alergat vor avea mai multe locuri de antrenament în orașul nostru. La Unitatea Militară, pe tartan, la Pădurea Strehareți, tot pe tartan. Avem, de asemenea, un proiect foarte mare pe tot ce înseamnă mobilitate urbană și reducere de emisii în valoare de 19 milioane de euro, în care vom face și piste de biciclete, pentru doritorii acestui sport”, a declarat Moţ.

Transformarea Slatinei într-un oraş inteligent (Smart City), acesta este scopul final al proiectelor cu fonduri europene care vor fi implementate, după finalizarea Planului de Mobilitate Urbană. Slătinenii vor avea posibilitatea să-şi aleagă ruta pentru a ajunge într-un punct al oraşului în altul, cu ajutorul unei aplicaţii pe telefonul mobil.

Având în vedere că Axa Prioritară 4.1 se referă la reducerea dioxidului de carbon, proiectele se vor orienta strict spre moduri alternative de mobilitate. Adică, spre achiziţia de autobuze ecologice, către un sistem de management al traficului astfel încât se poată reduce congestiile din oraş. Managementul parcărilor este un alt proiect vizat de aceste proiecte.