Viceprimarul Slatinei, Gigi Vîlceleanu, a explicat că municipalitatea vrea să susţină şi să încurajeze căsătoria şi familia.
„Am decis să acordăm un sprijin financiar pentru tinerii căsătoriţi. Este vorba despre cei care au vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani. Pentru că statul sprijină familia, vrem să încurajăm căsătoria şi familia şi tocmai de aceea ne-am gândit că aceşti tineri merită un sprijin financiar de 1.000 lei”, a afirmat el.
Vice-edilul nu crede că banii vor constitui un stimulent pentru căsătorie.
„Nu cred că slătinenii se vor căsători pentru 1.000 lei, în niciun caz, dar noi vrem să-i încurajăm, să-i sprijinim şi să fim alături de ei”, a mai spus el.
Condiţiile pe care mirii trebuie să le îndeplinească pentru a obţine acest sprijin financiar de la primărie sunt următoarele: ambii soţi să fie la prima căsătorie, să aibă vârsta între 18 şi 35 de ani, căsătoria să aibă loc doar în municipiul Slatina, măcar unul dintre miri să aibă domiciliul în Slatina.
„După ce se vor căsători, în termen de 60 de zile, tinerii vor putea să vină la Direcţia de Protecţie şi Asistenţă Socială, să depună o cerere tip şi să solicite acest ajutor”, a conchis viceprimarul Vîlceleanu.