Primăria Slatina îi premiază pe elevii şi sportivii din municipiu cu performanţe în anul trecut. LISTA completă

Elevii şi sportivii din Slatina, care au avut performanţe deosebite în anul şcolar 2020-2021, vor fi premiaţi de primărie, în cadrul evenimentului Gala Laureaţilor 2022, ediţia a VI-a.


Evenimentul este organizat cu ocazia a 654 ani de la prima atestare documentară a municipiului, iar primăria a alocat 540.000 lei pentru premiere.

Premiile vor fi înmânate cu programare, cu respectarea măsurile de siguranţă sanitară.

 Lista beneficiarilor premiilor speciale/burselor de merit acordate de Consiliul Local cu ocazia premierii în cadrul „Galei Laureaților” din anul 2022, ediţia a VI-a.

  1. Premiul de calitate în educație acordat pentru premierea în cadrul Concursurilor Naționale, Olimpiade naționale organizate sub egida Universităților sau Societăților naționale de profil din România (materiile la care se organizează olimpiade naționale anual: limba română, matematică, fizică, chimie, biologie, istorie, geografie, informatică, informatică aplicată, limba engleză, limba franceză, limba germană, etc.). În cazul în care elevul/eleva a fost premiat la mai multe materii de studiu, se va acorda doar premiul cel mai mare obținut, indiferent de disciplină.

 

 Premiul I, Locul I

 

Colegiul Naţional „Ion Minulescu”

 

  1. Guță Dan – Alexandru – Premiul I la Concursul Naţional de Informatică și TIC „Dual PC”, Sibiu;

 

  1. Perianu Carina Alessia – Premiul I la Concursul Naţional de Informatică și TIC „Dual PC”, Sibiu;

 

  1. Coconu Alexia – Premiul I la Concursul Naţional de Informatică și TIC „Dual PC”,

Sibiu;

 

  1. Ciurea Teodora Maria – Premiul I la Concursul Naţional de Informatică și TIC „Dual PC”, Sibiu;

 

  1. Ciobănică Marian Andrei Ilie – Premiul I la Concursul Naţional de Informatică și TIC „Dual PC”;

 

  1. Drăguț Mario Cosmin – Locul I la Olimpiada Națională „Gazeta Matematică”;
  2. Șerban Victor – Locul I la Concursul Naţional de Informatică și TIC „Dual PC”.

Colegiul Naţional „Radu Greceanu”

  1. Szocs Matei – Premiul I la Concursul Național de Fizică PHI ACASĂ 2021.

Centrul Județean de Excelență Olt

  1. Gîrniță Laurențiu Mihai – Locul I la Olimpiada Națională „Gazeta Matematică”.

Premiul II, Locul II

Şcoala Gimnazială „Vlaicu Vodă”

  1. Mihai Alex Ioan – Premiul II Concursul Naţional de fizică PHI Iași;
  2. Bobeică Radu Andrei – Premiul II Concursul Naţional de fizică PHI Iași.

Şcoala Gimnazială „Eugen Ionescu”

  1. Peia Claudiu Ionuț - Premiul II Olimpiada Naț. – Societatea Română de Fizică 2021.

Colegiul Naţional „Ion Minulescu”

  1. Prodan Florin Mihai Alexandru – Premiul II la Concursul Naţional de Informatică și

TIC, Sibiu;

 

  1. Găină Daria – Silviana – Premiul II Olimpiada Națională – Societatea Română de Fizică;

 

  1. Ștefan Alexandru – Gabriel – Premiul II Olimpiada Națională – Societatea Română de Fizică;

 

  1. Mateescu Bogdan Matei – Premiul II Concurs Național de fizică PHI ACASĂ 2021 și Locul II la Olimpiada Națională „Gazeta Matematică”;

 

  1. Mărgheanu Cristina – Premiul II Olimpiada Națională – Societatea Română de Fizică și Premiul II Concurs Național de fizică PHI ACASĂ 2021;

 

  1. Lîlă Ștefania Adela – Premiul II la Concursul Naţional de Informatică și TIC „Dual PC”, Sibiu și Locul II la Concursul Online de Lingvistică;

 

  1. Crăciun Mihai – Locul II la Concursul Online de Lingvistică și Premiul II Olimpiada Soc. pt. Excelență și performanță în informatică;

 

  1. Tănase Mihai Florin – Locul II la Olimpiada Națională „Gazeta Matematică” și Locul II la Concursul Național „Chimia – artă între științe”.

Colegiul Naţional „Radu Greceanu”

  1. Relea Florin Andrei – Premiul II la Concursul Național de Fizică PHI ACASĂ 2021;

 

  1. Szocs Luca – Vicecampion Național Olimpiada digitală de matematică;
  2. Spiridon Octavian Alin – Locul II la Concursul Național de Istorie „Nicolae Iorga”;
  3. Stancu Andrei – Locul II la Concursul Național de Traduceri „Corneliu Popescu”.

Premiul III, Locul III, Mențiune

Şcoala Gimnazială „Ștefan Protopopescu”

  1. Vlad-Țăndărică Mihai Elisei – Premiul III Olimpiada Națională – Societatea Română de Fizică 2021;

 

  1. Oporanu Antonio Mihai Gabriel – Premiul III Olimpiada digitală de Programare 2021.

Colegiul Naţional „Ion Minulescu”

  1. Streinu Georgiana – Cătălina – Premiul III la Concursul Naţional de Informatică șiTIC, Sibiu;

 

  1. Pătrașcu Gabriel – Alexandru – Mențiune Olimpiada Națională – Societatea Română de Fizică și Locul III la Olimpiada Națională „Gazeta Matematică”;

 

  1. Crăciun Mihai  Alexandru  –  Mențiune  Olimpiada  de  informatică  Aplicată  2021 Acadnet;
  1. Stan Gabriel Alexandru – Mențiune Concurs Național de fizică PHI ACASĂ 2021;
  2. Logofătu Denisa Alexandra – Mențiune la Concursul Național online de lingvistică;
  3. Cîrstea Erik Marian – Locul III la Concursul Național online de lingvistică;
  4. Popa Filip Andrei – Locul III la Olimpiada Națională „Gazeta Matematică”;
  5. Diaconescu Ștefania Clara – Locul III la Olimpiada Națională „Gazeta Matematică”;
  6. Pălăștea Ema Andreea – Locul III la Concursul Național „Chimia – artă între științe”.

Şcoala Gimnazială Nr.3

  1. Cîrstea Daria Maria – Mențiune Concursul Național de lingvistică;
  2. Ghindescu Mihai – Mențiune Concursul Național de lingvistică.

Colegiul Naţional „Radu Greceanu”

  1. Bănică Alexandru – Mențiune la Concursul Național de Fizică PHI ACASĂ 2021;

 

  1. Bărbuia Bianca – Mențiune Concursul Național de Biologie „Science ON” și Mențiune la Olimpiada Națională „Gazeta Matematică”;

 

  1. Ionică Larisa – Mențiune la Olimpiada Națională „Gazeta Matematică”;
  2. Vlad Alexandru Mihai – Locul III la Olimpiada Națională „Gazeta Matematică”;

 

  1. Vădăstreanu Robert Valentin – Locul III la Olimpiada Soc. pt. Excelență și performanță în informatică;

 

  1. Butoi Alexandra Andreeea – Mențiune la Olimpiada Națională „Gazeta Matematică”;
  2. Coneschi Vlad Silviu – Mențiune la Olimpiada Națională „Gazeta Matematică”;
  3. Florescu Teodor Ștefănuț – Mențiune la Olimpiada Națională „Gazeta Matematică”;
  4. Neacșu Ștefan Valentin – Mențiune la Olimpiada Națională „Gazeta Matematică”;
  5. Criveanu Andra Maria – Mențiune la Olimpiada Națională „Gazeta Matematică”.

Şcoala Gimnazială „Vlaicu Vodă”

  1. Ignat Andra Otilia – Locul III la Olimpiada Națională „Gazeta Matematică”.

 

  1. Bursa de merit ,,Ion Minulescu” (75 euro)

Se acordă unui elev din fiecare liceu şi de şcoală generală din municipiul Slatina care a obţinut în anul 2021 cea mai mare medie de absolvire a anului de învăţământ precedent

Şcoala Generală nr. 1 –media 9,94

  1. Strîmbeanu Alexandru Daniel – clasa a VI-a

 

Şcoala Gimnazială ”Ştefan Protopopescu” – media 10

  1. Pepene Ana Elena – clasa a V-a
  2. Rezeanu Lidia Rebeca - clasa a V-a
  3. Stănilă Roberta Maria – clasa a V-a
  4. Truță Maia Elena – clasa a V-a
  5. Chivu Mihaela Daria – clasa a V-a
  6. Ionescu Violeta Ariana – clasa a V-a
  7. Luculescu Patricia Maria – clasa a VI-a
  8. Tîțopan Alina Ștefania – clasa a VI-a
  9. Vasile Sara Gabriela – Elisei – clasa a VI-a
  10. Vlad Țăndărică Mihai Elisei – clasa a VI-a
  11. Cimpoacă Nicoleta Teodora – clasa a VI-a
  12. Potecea Alexandra – clasa a VI-a
  13. Țăndărică Daniel Ștefan – clasa a VI-a
  14. Răuță Tudor Ștefan – clasa a VII-a
  15. Pitei Maria Daniela – clasa a VII-a
  16. Elisei Bianca Nicoleta – clasa a VII-a
  17. Gheorghe Alexandra Maria – clasa a VII-a
  18. Opriș Mario Alexandru – clasa a VII-a
  19. Badea Verginica Georgiana – clasa a VII-a

Şcoala Gimnazială nr. 3 –media 10

  1. Ciobanu Alexia Maria – clasa a V-a
  2. Cîrstea Daria Maria – clasa a V-a
  3. Curt Yasmina Maria Alexandra – clasa a V-a
  4. Florian Ștefania – Alexia – clasa a V-a
  5. Huțuleac Daniel – Costin – clasa a V-a
  6. Ivan Elena – Teodora – clasa a V-a
  7. Lișcă Sara Andreea – clasa a V-a
  8. Mitrache David Andrei – clasa a V-a
  9. Nica Elena Alexandra – clasa a V-a
  10. Nica Ștefania Iustina – clasa a V-a
  11. Paraschiv Maria – Rebeca – clasa a V-a
  12. Pietriși Alessia Maria – clasa a V-a
  13. Preda Ariana Ștefania – clasa a V-a
  14. Secetă-Munteanu Maria-Daniela – clasa a V-a
  15. Șelaru Andrei Răzvan – clasa a V-a
  16. Tătăranu Anya-Elena – clasa a V-a
  17. Toader Maia-Melania – clasa a V-a
  18. Albeanu Andrada Ștefania – clasa a V-a
  19. Cernea Diana Maria – clasa a V-a
  20. Cioponea Florin Eduard – clasa a V-a
  21. Colțan Ciprian Vasile – clasa a V-a
  22. Drăghici Yanis- Adrian – clasa a V-a
  23. Gibea Irina-Elena – clasa a V-a
  24. Nițu Andreea – Ileana – clasa a V-a
  25. Trifu Alexandra Maria – clasa a V-a
  26. Cojocaru Maria Alexandra Simona – clasa a VI-a

 

  1. Stănoiu Florin Ștefan – clasa a VI-a
  2. Chițu Simina Mihaela – clasa a VI-a
  3. Chițu Ariana-Gabriela – clasa a VI-a
  4. Cîrciumaru Daria Maria – clasa a VI-a
  5. Ghindescu Mihai – clasa a VI-a
  6. Ianoși Teodora Ana Maria – clasa a VI-a
  7. Nedelea Bianca Ioana – clasa a VI-a
  8. Bărbuică Ioan – Rareș - clasa a VII-a
  9. Amza George Alexandru – clasa a VII-a

 

  1. Andrei Eduard Mihai – clasa a VII-a
  2. Popa Mihai Gabriel – clasa a VII-a
  3. Rîpeanu Elena Bianca – clasa a VII-a
  4. Sîrbu Daniel – clasa a VII-a
  5. Bilauschi Simina Gabriela – clasa a VIII-a
  6. Brînzan Vlad Ștefan – clasa a VIII-a
  7. Dan Ioan Alexandru – clasa a VIII-a
  8. Meșină Raluca Valentina – clasa a VIII-a
  9. Nedelcu Alana Ștefania – clasa a VIII-a
  10. Nicu Octavian Mihai – clasa a VIII-a
  11. Petcu Anna – Maria – clasa a VIII-a
  12. Radu Ionuț Rareș - clasa a VIII-a
  13. Ungureanu Mihai Alexandru – clasa a VIII-a
  14. Bocai Maria Lorena – clasa a VIII-a
  15. Bocai Roxana Adriana – clasa a VIII-a
  16. Țoi Miruna – clasa a VIII-a

Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga” – media 10

  1. Joița Rebecca Maria – clasa a V- a
  2. Lăcătușu Ana Maria Rebeca – clasa a V- a
  3. Mateiaș Maria Diana – clasa a V- a
  4. Măican Timeea Ioana – clasa a V- a
  5. Șorcoată Daria Ioana – clasa a V- a
  6. Vătui Rebecca Andreea – clasa a V- a
  7. Vizonie Ana Maria – clasa a V- a
  8. Memish Adnana Iasmina – clasa a V- a
  9. Mitroi Ioana Larisa – clasa a V- a
  10. Ștefănuți Nicolas Rareș - clasa a V- a
  11. Ana Nicole Andreea – clasa a VI- a
  12. Andrei Daria Maria – clasa a VI- a
  13. Călin Maria Alexandra – clasa a VI- a
  14. Ciopor Yanis Andrei – clasa a VI- a
  15. Godeanu Robert Mihai – clasa a VI- a
  16. Manea Alexandra Maria – clasa a VI- a
  17. Minulescu Severian – clasa a VI- a
  18. Popa Luca Nicolae – clasa a VI- a
  19. Roșoga Denisa Elena – clasa a VI- a
  20. Ban Alexandru Mihai – clasa a VI- a
  21. Boca Roberta Carmina – clasa a VI- a
  22. Ciobanu Mihai Darius – clasa a VI- a
  23. Filip Cătălin Andrei – clasa a VI- a
  24. Geană Alexandra Maria – clasa a VI- a
  25. Nanu Maia Maria – clasa a VI- a
  26. Șerban Bogdan Florin – clasa a VI- a
  27. Sulaiman Mohamad – clasa a VII- a
  28. Țoiu Raluca – clasa a VII- a

 

12

 

  1. Cârlugea Teodora – clasa a VII- a
  2. Nițu Maria – clasa a VII- a
  3. Sofia Iulian Ionuț - clasa a VII- a
  4. Tița Andreea Irina – clasa a VII- a
  5. Ilie Gabriel - clasa a VII- a
  6. Popa Marian Eduard – clasa a VIII- a

Şcoala Gimnazială „Vlaicu Vodă” – media 10

  1. Andronăchescu Ștefania Cătălina – clasa a V- a
  2. Breazu Mădălina Mihaela – clasa a V- a
  3. Dănău Anisia Nicoleta – clasa a V- a
  4. Dincă Ana Erika – clasa a V- a
  5. Barbu Maria Silvia – clasa a V- a
  6. Dobre Mihaela Diana – clasa a V- a
  7. Georgescu Denis Cristian – clasa a V- a
  8. Ivan Ștefan Daniel – clasa a V- a
  9. Periețeanu Sorin Mihai – clasa a V- a
  10. Anghelache Alexandra Maria – clasa a VI- a
  11. Ciocan Lavinia Elena – clasa a VI- a
  12. Dicu Maria Teodora – clasa a VI- a
  13. Tănase Maria Rebeca – clasa a VI- a
  14. Chiță Ianis Mihai – clasa a VI- a
  15. Dinculescu Catrina Ioana Maria – clasa a VI- a
  16. Clipcea Steciuf David Yanis – clasa a VII- a
  17. Goțoi Matei David – clasa a VII- a
  18. Ignat Andra Otilia – clasa a VII- a
  19. Jugănaru Vlad Emilian – clasa a VII- a
  20. Măriuș Andreea – clasa a VII- a
  21. Militaru Bianca Gabriela – clasa a VII- a
  22. Nedeianu Oana Maria – clasa a VII- a
  23. Sunică Nicole Andreea – clasa a VII- a
  24. Popescu Denisa Gabriela – clasa a VII-a
  25. Nițu Ana Teodora – clasa a VII- a
  26. Vișan Maria Mihaela – clasa a VII- a
  27. Băbărelu Sara – clasa a VII- a
  28. Bobeică Radu Matei – clasa a VII- a
  29. Criveanu Denisa Georgiana – clasa a VII- a
  30. Mihai Alex Ioan – clasa a VII- a
  31. Vlăduț Alex Gabriel – clasa a VII- a
  32. Comănescu Radu Andrei – clasa a VIII- a
  33. Evghenie Laura Maria- clasa a VIII- a
  34. Ion Diana Maria – clasa a VIII- a
  35. Mihai Ana Maria – clasa a VIII- a
  36. Mogoșanu Andreea Olivia – clasa a VIII- a
  37. Odagiu Teohari Andrei – clasa a VIII- a
  38. Papuc Diana – clasa a VIII- a
  39. Smarandache Andreea Diana – clasa a VIII- a
  40. Trăistaru Maria Cosmina – clasa a VIII- a.

 

Şcoala Gimnazială ”Eugen Ionescu” – media 10

  1. Albu Maria-Sofia – clasa a V- a
  2. Aldea Robert-Gabriel – clasa a V- a
  3. Filea Andrei – clasa a V- a
  4. Georgescu Vlad Andrei – clasa a V- a
  5. Ghergu Teodora – clasa a V- a
  6. Marinescu Ioana Andreea – clasa a V- a

 

  1. Sandu Mihai Daniel – clasa a V- a
  2. Stoicănescu Albert-Alexandru – clasa a V- a
  3. Șurloiu Maria Andreea – clasa a V- a
  4. Vîlceanu Bianca Maria – clasa a V- a
  5. Marineci David Alexandru – clasa a V- a
  6. Oporanu Lorena Ioana – clasa a V- a
  7. Oprișan Alexandra Maria – clasa a V- a
  8. Bărbuia Gabriel-Dorin – clasa a V- a
  9. Despan Carmen Teodora- clasa a V- a

 

  1. Ghioca Ana-Maria – clasa a V- a
  2. Jidovu Ana-Miruna – clasa a V- a
  3. Cojocaru Erika – Maria – clasa a VI- a
  4. Filișanu Andrei Daniel – clasa a VI- a
  5. Fluture David – clasa a VI- a
  6. Nadolu Maria Ruxandra - clasa a VI- a
  7. Paraschiva Mihaela Olivia – clasa a VI- a
  8. Bîscoveanu Bianca Maria – clasa a VI- a
  9. Paraschiva Octavian Alexandru – clasa a VI- a
  10. Peia Claudiu Ionuț - clasa a VI- a
  11. Badea Anastasia – clasa a VII- a
  12. Dumitru Andrei Damian – clasa a VII- a
  13. Fulga Nicolas Adel – clasa a VII- a
  14. Grigore Rhiana Ștefania – clasa a VII- a
  15. Marcu Emilia Maria – clasa a VII- a
  16. Oprea Andreea Patricia – clasa a VII- a
  17. Paltin Andreea – clasa a VII- a
  18. Albu Antonia Elena – clasa a VII- a
  19. Filea Andra Ioana – clasa a VII- a
  20. Goran Sebastian Alexandru – clasa a VII- a
  21. Iancu Maria Georgiana – clasa a VII- a
  22. Ispas Delia Maria – clasa a VII- a
  23. Popa Ana Maria – clasa a VII- a
  24. Popescu Adriana Teodora – clasa a VII- a
  25. Preda Cristiana Ștefania – clasa a VII- a
  26. Udma Andrei Tiberiu – clasa a VII- a
  27. Buleteanu Maria – Diana – clasa a VIII- a
  28. Cîrciumaru Maria – Alexia – clasa a VIII- a
  29. Paraschiva Nineta – Maria – clasa a VIII- a
  30. Petcan Alexia - Ștefania – clasa a VIII- a
  31. Popescu Bianca – Maria – clasa a VIII- a
  32. Rotea Radu Constantin – clasa a VIII- a
  33. Burtea Bianca Ioana Maria – clasa a VIII- a
  34. Gogoț Ruxandra Andreea – clasa a VIII- a
  35. Popescu Mariela – Luisa – clasa a VIII- a
  36. Solnițaru Iosif – Andrei – clasa a VIII- a
  37. Țone Alina Maria – clasa a VIII- a.

Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu” – media 10

  1. Bălan Maria – clasa a V- a
  2. Bărbuia Maria – clasa a V- a
  3. Bobariu Luiza – clasa a V- a
  4. Cojocariu Alexandra – clasa a V- a
  5. Marin Rareș - clasa a V- a
  6. Stănescu Alexandru – clasa a V- a
  7. Zuvelcatu Bianca – clasa a V- a

 

  1. Floarea Alexandru – clasa a V- a
  2. Sîrbu Bianca – clasa a VI- a
  3. Bîțică Yannis Mathias – clasa a VI- a
  4. Barbu Ionuț - clasa a VI- a
  5. Chiroiu Maria Valentina – clasa a VI- a
  6. Florescu Adnana Georgiana – clasa a VI- a
  7. Dogaru Iuliana Valentina – clasa a VII- a
  8. Orzechovschi Alina Andreea – clasa a VII- a
  9. Sterpu Maria Teodora – clasa a VII- a

 

  1. Știrbescu Ana Maria – clasa a VII- a
  2. Vasilescu Andreea – clasa a VII- a
  3. Ardeleanu Andrei – clasa a VIII- a
  4. Bărbulescu Sorin Mihăiță Laurențiu – clasa a VIII- a
  5. Marcu Ștefan Gabriel – clasa a VIII- a
  6. Nițulescu David George – clasa a VIII- a
  7. Pietraru Veronica Maria – clasa a VIII- a
  8. Rotaru Aurelia Luciana Georgiana – clasa a VIII- a
  9. Stanciu Ianis George – clasa a VIII- a
  10. Ceaușu Ana Maria – clasa a VIII- a
  11. Țugulea Iacobescu Deniss – clasa a VIII- a

Şcoala Gimnazială „George Poboran” – media 10

  1. Bălașa Vlad – Nicolae – clasa a V- a
  2. Berca Emma – Elena – clasa a V- a
  3. Ivan Raul Andrei – clasa a V- a
  4. Maxim David – Nicușor – clasa a V- a
  5. Nedeianu Patricia – Maria – clasa a V- a
  6. Pisăru Maria – Claudia – clasa a V- a
  7. Popa Bianca Elena – clasa a V- a
  8. Rizea Raisa Teodora – clasa a V- a
  9. Cheroiu Darius – Florin – clasa a V- a
  10. Dragnea Maria – clasa a V- a
  11. Mateșică Daria – Maria – clasa a V- a
  12. Șișiu Miruna-Maria-Mihaela – clasa a V- a
  13. Alexandrescu Eduard Gabriel- clasa a V- a
  14. Becheanu Maria – Irina – clasa a V- a
  15. Diaconescu Andreea – Maria – clasa a V- a
  16. Fota Ana-Maria – clasa a V- a
  17. Iliuță Andrei – Antonio – clasa a V- a
  18. Pătrașcu Erika Andreea – clasa a V- a
  19. Tiugan Emma-Angelina – clasa a V- a
  20. Trandafir Irina Florentina – clasa a V- a
  21. Udrea Erika Maria – clasa a V- a
  22. Vasilescu Alexia – Maria – clasa a V- a
  23. Calapod Anamaria – clasa a VI- a
  24. Caliu Daria Mihaela – clasa a VI- a
  25. Dumitru Ana – Maria – clasa a VI- a
  26. Gheroghe Andrada – clasa a VI- a
  27. Ioniță Robert – Mihai – clasa a VI- a
  28. Lascu Andreea Rebeca – clasa a VI- a
  29. Moce Andreea Alexandra – clasa a VI- a
  30. Neacșu Alessia Raluca – clasa a VI- a
  31. Opran Bianca – Maria – clasa a VI- a
  32. Pițigoi Noemy Georgiana – clasa a VI- a
  33. Popa Larisa Gabriela – clasa a VI- a

 

  1. Uță Ioana Alexandra – clasa a VI- a
  2. Argeșeanu Luca – clasa a VI- a
  3. Băjan Erik Marius – clasa a VI- a
  4. Ciupitu Bianca Georgiana – clasa a VI- a
  5. Prună Ștefan Adrian – clasa a VI- a
  6. Ștefan Andreea Mihaela – clasa a VI- a
  7. Badea Maria Loredana – clasa a VII- a
  8. Boștinaru Andreea Raisa – clasa a VII- a
  9. Petrache Tudor Marcel – clasa a VII- a

 

  1. Popescu Andreea Cătălina – clasa a VII- a
  2. Taifas Erika Maria – clasa a VII- a
  3. Uță Bianca Maria – clasa a VII- a
  4. Vișan Maria – clasa a VII- a
  5. Vlad ionuț Cristian – clasa a VII- a
  6. Năstase Alessia Maria – clasa a VII- a
  7. Neciu Antonia Mihaela – clasa a VII- a
  8. Stanca Denisa Andreea – clasa a VII- a
  9. Ștefan Darius Andrei – clasa a VII- a
  10. Mititelu Maria Denisa – clasa a VII- a
  11. Mușea Paula Alina – clasa a VII- a
  12. Prioteasa Robert Constantin – clasa a VII- a
  13. Stănică Elena Teodora – clasa a VII- a
  14. Ene Bianca Maria – clasa a VIII- a
  15. Costea Ana Maria – clasa a VIII- a
  16. Palii Marian – clasa a VIII- a
  17. Popa Georgiana Flavia – clasa a VIII- a

Colegiul Național „Ion Minulescu” – media 10

  1. Bojin Daria Maria – clasa a V- a
  2. Ciolponea Timeea Maria – clasa a V- a
  3. Cristoiu Nicolas Teodor – clasa a V- a
  4. Popa Bianca Andreea – clasa a V- a
  5. Vochita Matei Christian – clasa a V- a
  6. Calugareanu Cosmina Ionela – clasa a V- a
  7. Cincu Andreea Irina – clasa a V- a
  8. Costache Enya Maria – clasa a V- a
  9. Dogeanu Petru Andrei Valeriu – clasa a V- a
  10. Dumitru David Stefan – clasa a V- a
  11. Ivanescu Claudia Mihaela – clasa a V- a
  12. Maximenco-Bostangiu Riana Stefania – clasa a V- a
  13. Motca Andra Stefania – clasa a V- a
  14. Nistor Vlad Iulian – clasa a V- a
  15. Nitoi Alexandra Irina – clasa a V- a
  16. Radu Teodora Marina – clasa a V- a
  17. Saulescu Andrei – clasa a V- a
  18. Taifas Mihnea Laurentiu – clasa a V- a
  19. Traistaru Andreea Georgiana – clasa a V- a
  20. Bocai Alexia Maria – clasa a V- a
  21. Boldisor Mihai Robert – clasa a V- a
  22. Ciurea Teodora Maria – clasa a V- a
  23. Deaconu Andreea – clasa a V- a
  24. Gioarsa Ovidiu Mihai – clasa a V- a
  25. Hanganu Consuela Elena – clasa a V- a
  26. Monea Mario – clasa a V- a
  27. Para Damian – clasa a V- a

 

  1. Perianu Carina Alessia – clasa a V- a
  2. Preda Laura Lyan – clasa a V- a
  3. Radoi Dana Maria – clasa a V- a
  4. Stefanescu Alexandru Ionut – clasa a V- a
  5. Vlad Erik Mihai – clasa a V- a
  6. Drinciu Luca Alexandru – clasa a VI- a
  7. Giurca Roberto Costin – clasa a VI- a
  8. Badea Cornel – clasa a VI- a
  9. Blajan Fabian Alexandru – clasa a VI- a

 

  1. Cristea David Andrei – clasa a VI- a
  2. Deaconu Carla Maria – clasa a VI- a
  3. Diaconu Mihnea Cristian – clasa a VI- a
  4. Dumitrache Andrada Catalina – clasa a VI- a
  5. Dumitrescu Rares – clasa a VI- a
  6. Gaina Daria Silviana – clasa a VI- a
  7. Gartan Maria Andreea Diana – clasa a VI- a
  8. Iordache Denis Andrei – clasa a VI- a
  9. Manda Adrian Nicolae – clasa a VI- a
  10. Mihalcea Marius Mihai – clasa a VI- a
  11. Predoi Damian Stefan – clasa a VI- a
  12. Rotaru Adela Maria – clasa a VI- a
  13. Varban Teodora – clasa a VI- a
  14. Voica Gabriela – clasa a VI- a
  15. Voicu Ioana Maria – clasa a VI- a
  16. Craciun Mihai – clasa a VI- a
  17. Dragomir Andreea Maria – clasa a VI- a
  18. Gogoneata Radu Andrei – clasa a VI- a
  19. Logofatu Denisa Maria Alexandra – clasa a VI- a
  20. Mateescu Bogdan Matei – clasa a VI- a
  21. Radulescu Ana Maria – clasa a VII- a
  22. Vasile Silviu Andrei – clasa a VII- a
  23. Badea Teodora – clasa a VII- a
  24. Bocai Teodora Catalina – clasa a VII- a
  25. Ciobanu Cristian Stefan – clasa a VII- a
  26. Coconu Calin Nicolas – clasa a VII- a
  27. Constantin Maria – clasa a VII- a
  28. Gheroghe Claudiu Andrei – clasa a VII- a
  29. Goldrag Dragos George – clasa a VII- a
  30. Hanganu Oana – clasa a VII- a
  31. Puscasu Maria Riana – clasa a VII- a
  32. Spiridon Sara Alessia Maria – clasa a VII- a
  33. Stavre Alessandra Maria – clasa a VII- a
  34. Vancica Melissa Lorenza – clasa a VII- a
  35. Constantin Alexia Maria – clasa a VII- a
  36. Deaconu Andreea – clasa a VII- a
  37. Florescu Bianca Maria – clasa a VII- a
  38. Florica Maria Eliana – clasa a VII- a
  39. Lupu Gabriel Robert – clasa a VII- a
  40. Popa Lidia Ștefania – clasa a VII- a
  41. Safta Maria Alexandra – clasa a VII- a
  42. Sanda Maria Ana – clasa a VII- a
  43. Sebestean Bianca Mihaela – clasa a VII- a
  44. Trasca Sara Gabriela – clasa a VII- a
  45. Stan Gabriel – clasa a VIII- a
  46. Diaconu Ștefania – clasa a VIII- a

 

  1. Pacioianu Teodora – clasa a VIII- a
  2. Barbu Riana Maria – clasa a VIII- a
  3. Balasoiu Bianca Maria – clasa a VIII- a
  4. Bibirica Andrei Madalin – clasa a VIII- a
  5. Botogan Maria Cristiana – clasa a VIII- a
  6. Brad Anca Gabriela – clasa a VIII- a
  7. Capatina Alexandra Maria – clasa a VIII- a
  8. Cheroiu Elisabeta Giulia – clasa a VIII- a
  9. Constantin Razvan Mihai – clasa a VIII- a

 

  1. Constantin Francesca Alexandra – clasa a VIII- a
  2. Coserea Vlad Teodor – clasa a VIII- a
  3. Dinu Mihai – clasa a VIII- a
  4. Ispas George Emilian – clasa a VIII- a
  5. Ivan Bianca Maria – clasa a VIII- a
  6. Nita Sebastian Valentina – clasa a VIII- a
  7. Paduraru Daria – clasa a VIII- a
  8. Popa Luca Teodor – clasa a VIII- a
  9. Scrieciu Maria Ramona Lorena – clasa a VIII- a
  10. Stoian Miruna Elena – clasa a VIII- a
  11. Stefan Alexandru Gabriel – clasa a VIII- a
  12. Tuca Alexandru Ion – clasa a VIII- a
  13. Bolborea Ionut Radu – clasa a IX- a
  14. Carnaru Anelisa Maria Cornelia – clasa a IX- a
  15. Ilie Maria Giulia Elena – clasa a IX- a
  16. Vasiloiu Andrei – clasa a IX- a
  17. Trusca Irina Maria – clasa a IX- a
  18. Vintilescu Oana – clasa a IX- a
  19. Voicu Antonia Carla – clasa a IX- a
  20. Dindere Denisa Mihaela – clasa a IX- a
  21. Podoleanu Iustina – clasa a IX- a
  22. Baranga Florin Alexandru – clasa a IX- a
  23. Sanda Bianca Iuliana – clasa a IX- a
  24. Militaru Ionut Marius – clasa a X- a
  25. Babii Victor Ionut – clasa a X- a
  26. Patrascu Gabriel Alexandru – clasa a X- a
  27. Gheorghe Andrei Bogdan – clasa a X- a
  28. Oprea George Andrei – clasa a X- a
  29. Surcel Alexandra Maria – clasa a X- a
  30. Manda Catalina Stefania – clasa a X- a
  31. Rusoiu Andreea Luiza – clasa a X- a
  32. Bratulescu Mihaela Alexandra – clasa a X- a
  33. Gartan Maria Georgiana – clasa a X- a
  34. Ioan Dan Gabriel – clasa a X- a
  35. Nuta Doria Maria – clasa a X- a
  36. Popescu Ciobanu Andrei Stefanut – clasa a X- a
  37. Raicu Florina Daniela – clasa a X- a
  38. Cretan Olivia Mihaela – clasa a X- a
  39. Florescu Livia Elena – clasa a X- a
  40. Putinelu Maria – clasa a X- a
  41. Spulber Maria Adelina Izabela – clasa a X- a
  42. Tolos Maria – clasa a X- a
  43. Voicu Natalia Andreea – clasa a X- a
  44. Margheanu Cristina Andreea – clasa a XI- a
  45. Tanase Mihai Florin – clasa a XI- a
  46. Tihan Carla Iulia – clasa a XI- a

 

  1. Simionescu Matei – clasa a XI- a
  2. Cojoaca Elena Raluca – clasa a XI- a
  3. Drinciu Cristina – clasa a XI- a
  4. Pirvu Nikolle Sara – clasa a XI- a
  5. Savu Andrei Silviu – clasa a XI- a
  6. Tipluica Maria Anisia – clasa a XI- a
  7. Voicu Darius Petru – clasa a XI- a
  8. Panita Estera Mihaela – clasa a XI- a
  9. Popescu Cristina Elena – clasa a XI- a

 

  1. Raboj Elena – clasa a XI- a
  2. Ghenciu Elena Teodora – clasa a XI- a
  3. Giura Luiza Georgiana – clasa a XI- a
  4. Mares Maria Denisa – clasa a XI- a
  5. Mazilu Maria Alexandra – clasa a XI- a
  6. Pirvu Giulia Giorgiana – clasa a XI- a
  7. Baetica Andreea Nicoleta – clasa a XI- a
  8. Ciobanu Eliana Andreea – clasa a XI- a
  9. Cirstea Tiberiu Gabriel – clasa a XI- a
  10. Rosoga Petre Marinel – clasa a XI- a
  11. Bondoc Daniela Rebeca – clasa a XII- a
  12. Danciu Adina Ana Maria – clasa a XII- a
  13. Girbaciu Mihai Ovidiu – clasa a XII- a
  14. Raduinea Valentin Andrei – clasa a XII- a
  15. Bobaru Valentin Ionut – clasa a XII- a
  16. Grosu Gabriel Catalin – clasa a XII- a
  17. Ilie Camelia Catalina – clasa a XII- a
  18. Murgea Alexandra Diana Stefania – clasa a XII- a
  19. Amza Cristina Alexandra – clasa a XII- a
  20. Dumitrescu Ioana Delia – clasa a XII- a
  21. Lovin Denis – clasa a XII- a
  22. Tudosie Maria Andreea – clasa a XII- a
  23. Cace Aliza Alexandra – clasa a XII- a
  24. Marineata Mirel Ion – clasa a XII- a
  25. David Ionela Valentina – clasa a XII- a
  26. Nitu Alexia Violeta – clasa a XII- a
  27. Balan Ionela Diana – clasa a XII- a
  28. Brinaru Elena Daria – clasa a XII- a
  29. Calota Ana Maria Ioana – clasa a XII- a
  30. Ciobanu Georgiana Manuela – clasa a XII- a
  31. Gilca Ionela Diana – clasa a XII- a
  32. Marin Claudia Andreea – clasa a XII- a
  33. Mijlica Valentina – clasa a XII- a
  34. Mitroi Gigi Daniel – clasa a XII- a
  35. Raducu Lavinia Maria – clasa a XII- a
  36. Sarga Alexandra – clasa a XII- a
  37. Ciungu Maria – clasa a XII- a
  38. Lazar Mariana Andreea – clasa a XII- a
  39. Mladin Denisa Alexia – clasa a XII- a
  40. Stanescu Ana Maria – clasa a XII- a
  41. Valeanu-Tanase Cristina Mihaela – clasa a XII- a
  42. Valeanu-Tanase Daniela Gabriela – clasa a XII- a
  43. Vlad Diana Maria – clasa a XII- a

Colegiul Naţional ”Radu Greceanu” – media 10

  1. Drăgan Antonia Teodora – clasa a V- a

 

  1. Marinescu Sara Ștefania – clasa a V- a
  2. Nedelcu Eduard Emilian – clasa a V- a
  3. Popa Andrei – clasa a V- a
  4. Preduț Florin – Sebastian – clasa a V- a
  5. Rusu Sofia Mihaela – clasa a V- a
  6. Barbu Mihnea Andreas – clasa a VI- a
  7. Bălășoiu Luca George – clasa a VI- a
  8. Duca Mihai Alexandru – clasa a VI- a
  9. Mihalache Maria Alexandra – clasa a VI- a

 

  1. Moraru Sara Maria – clasa a VI- a
  2. Szocs Matei – clasa a VI- a
  3. Vizonie Gabriel Catalin – clasa a VI- a
  4. Iliescu Anamaria Daniela – clasa a VI- a
  5. Barbu Briana Cătălina – clasa a VII- a
  6. Bodescu Maria Andreea – clasa a VII- a
  7. Butaru Adrianna Maria – clasa a VII- a
  8. Goti Daria – clasa a VII- a
  9. Prioteasa Daria Ioana – clasa a VII- a
  10. Radu Alexia Teodora – clasa a VII- a
  11. Sandu Raissa Maria – clasa a VII- a
  12. Stan Raluca Mariana – clasa a VII- a
  13. Toma Ioana Alexandra – clasa a VII- a
  14. Torcea Rareș Mihai – clasa a VII- a
  15. Motorga Maria Diana – clasa a VIII- a
  16. Nicola Clara Andreea – clasa a VIII- a
  17. Nicola Bianca Maria – clasa a VIII- a
  18. Negru Bianca Maria – clasa a IX- a
  19. Ciocan Alexandra Gabriela – clasa a IX- a
  20. Ene Elena Alexandra – clasa a IX- a
  21. Ene Alexia Adriana – clasa a IX- a
  22. Grigore Ioana Anamaria – clasa a IX- a
  23. Tudoran – Mareș Ionuț – clasa a IX- a
  24. Mincu Bianca Ioana – clasa a IX- a
  25. Neagoe Amalia Ana Maria – clasa a IX- a
  26. Bărbuia Bianca Mihaela – clasa a IX- a
  27. Ciobanu David Marius – clasa a IX- a
  28. Dinculescu Alexandru Ionuț – clasa a IX- a
  29. Bolboașă Georgiana Camelia – clasa a IX- a
  30. Vătășoiu Tania Maria – clasa a X- a
  31. Ciucu Alexandra Elena – clasa a X- a
  32. Gherghina Andreea – clasa a X- a
  33. Marinescu Anca Maria – clasa a X- a
  34. Pârvu Andra Georgiana – clasa a X- a
  35. Butoi Alexandra Andreea – clasa a X- a
  36. Criveanu Andra Maria – clasa a X- a
  37. Manta Ștefania Cătălina – clasa a X- a
  38. Vlad Alexandru Mihai – clasa a X- a
  39. Drăghici Daria Gabriela – clasa a X- a
  40. Gogolan Raluca Maria – clasa a X- a
  41. Szocs Luca – clasa a X- a
  42. Alexandru Andrei – clasa a XI- a
  43. Eremencu Ionuț Adrian – clasa a XI- a
  44. Anghel Valentin Andrei – clasa a XI- a
  45. Oprea Marina – clasa a XI- a
  46. Deaconu Maria Livia – clasa a XII- a

 

  1. Dincă Rareș Cosmin – clasa a XII- a
  2. Stănescu Carmen Maria – clasa a XII- a
  3. Spiridon Octavian Alin – clasa a XII- a
  4. Dan Eliana – clasa a XII- a
  5. Boca Radu Mihai – clasa a XII- a
  6. Călinescu Daniel Ionuț – clasa a XII- a
  7. Vizireanu Oana – clasa a XII- a

Liceul cu Program Sportiv – media 10

  1. Călin Ana-Maria Ștefania – clasa a V- a
  2. Crețu Ioana Alexandra – clasa a V- a
  3. Dumitrescu Andrei Ștefan – clasa a V- a
  4. Geamănu Teodor Constantin – clasa a V- a
  5. Gunel Seit Ali Adrian – clasa a V- a
  6. Negroiu Lucian Andrei – clasa a V- a
  7. Odagiu Mihai Sebastian – clasa a V- a
  8. Stamate Rebecca Andreea – clasa a V- a
  9. Șerpou Matei Iulian – clasa a V- a
  10. Tare Maria- clasa a V- a
  11. Tudorache Alexia Andreea – clasa a V- a
  12. Voicu Valeriu Andrei – clasa a V- a
  13. Ionică Georgiana Ionela – clasa a V- a
  14. Jipa Adelina Mihaela – clasa a V- a
  15. Badea Andreea – clasa a VI- a
  16. Giura Tudor Gheorghe – clasa a VI- a
  17. Papuc Daria Gabriela – clasa a VI- a
  18. Băluțoiu Raluca Maria – clasa a VII- a
  19. Constantin Darius Ionuț – clasa a VII- a
  20. Măgală Alexandra Nicole – clasa a VII- a
  21. Popa Georgiana Elena – clasa a VII- a
  22. Sanda Andra Elena – clasa a VII- a
  23. Sima Albert Gabriel – clasa a VII- a
  24. Vlad Yannis Marian – clasa a VII- a
  25. Voica Maria Teodora – clasa a VII- a
  26. Prodan Nicoleta – clasa a VII- a
  27. Ghimiș Brianna Emilia Liana – clasa a VII- a
  28. Ursu Andrei David – clasa a VII- a
  29. Rizea-Niță Andrei Teodor – clasa a VIII- a
  30. Voica Răzvan-Mihai – clasa a VIII- a
  31. Eremia Ana Maria – clasa a IX-a
  32. Ionică Andreea Cristina – clasa a X-a
  33. Șerban Theodora Anastasia – clasa a X-a
  34. Dăbuleanu Bianca Maria - – clasa a XI-a
  35. Radu Diana Manuela – clasa a XI-a
  36. Cîrjan Elena Eugenia – clasa a XI-a
  37. Asanică Anya Fiorina Ștefania – clasa a XI-a
  38. Ștefan Lucian Florin – clasa a XII-a
  39. Drăghici Violetta Lucia – clasa a XII-a

Liceul Teoretic ”Nicolae Titulescu” –media 10

  1. Dicu Mihaela Cristina – clasa a V- a
  2. Gheorghe Mihai Cristian – clasa a V- a
  3. Butucea Andreea Maria – clasa a V- a
  4. Ilinca Lucian Valentin – clasa a V- a
  5. Pescaru Ingrid – clasa a V- a
  6. Nicolae Maria – clasa a V- a

 

  1. Pletea Ștefan Codruț – clasa a V- a
  2. Toma Andrei Bogdan Manuel– clasa a V- a
  3. Anghel Clara Ana Maria – clasa a V- a
  4. Munteanu Adrian Ștefan – clasa a V- a
  5. Nițu Alexandru Florin – clasa a V- a
  6. Sulger Sara Maria – clasa a V- a
  7. Vîlcică Constantin Valentin – clasa a V- a
  8. Vlădescu Mihai Ștefan – clasa a V- a
  9. Crăciun Alexandru Gabriel – clasa a VI- a

 

  1. Geană Sebastian Alexandru – clasa a VI- a
  2. Jifcu Bianca Andreea – clasa a VI- a
  3. Mirelescu Eliza Maria – clasa a VI- a
  4. Mihai Iulian Andrei – clasa a VI- a
  5. Mustață Daria Ștefania – clasa a VI- a
  6. Popa Mădălina Ștefania – clasa a VI- a
  7. Ruscu Mihai Răzvan – clasa a VI- a
  8. Șerban Iustin Vasile – clasa a VI- a
  9. Vătăman Natalia Gabriela – clasa a VI- a
  10. Mușa Andrei – clasa a VI- a
  11. Niculescu Alexandru Eduard – clasa a VI- a
  12. Velcea Letiția Mihaela – clasa a VI- a
  13. Moraru Gabriel – clasa a VI- a
  14. Bălan Roxana Andreea – clasa a VII- a
  15. Ene Iannis Nicholas – clasa a VII- a
  16. Galeș Luca – clasa a VII- a
  17. Ilie Alessia Maria – clasa a VII- a
  18. Ionițoaia Miruna Maria – clasa a VII- a
  19. Puținelu Ioana Iarina – clasa a VII- a
  20. Căprăroiu Antonio – clasa a VII- a
  21. Pițu Darius – clasa a VII- a
  22. Dudu Karina Cristina – clasa a VII- a
  23. Olaru Mihnea Răzvan – clasa a VII- a
  24. Mitrache Izabela – clasa a VII- a
  25. Dumitrescu Roberto Cristian – clasa a VIII-a
  26. Fira Marian Adrian – clasa a VIII-a
  27. Floarea Ana Maria – clasa a VIII-a
  28. Matei Bianca Ana Maria – clasa a VIII-a
  29. Predescu Teodor Mihai – clasa a VIII-a
  30. Voicu Andrei Bogdan – clasa a VIII-a
  31. Dinu Mihai Antonio – clasa a VIII-a
  32. Angelescu Alin Ștefan – clasa a VII-a
  33. Șerban Angela Georgiana – clasa a IX-a
  34. Mîndreanu Florentina Ana Maria Gabriela – clasa a IX-a
  35. Stroe Daria Maria – clasa a IX-a
  36. Pătrașcu Ana Maria Mihaela – clasa a X-a
  37. Scrieciu Constantina – clasa a X-a
  38. Șerban Andreea Ana Maria – clasa a X-a
  39. Vasile Mihai Aurelian – clasa a X-a
  40. Cîrstica Liana Maria – clasa a X-a
  41. Mateescu Corina Elena – clasa a X-a
  42. Bîzgan Marius Ionuț – clasa a XI-a
  43. Bimbirică Păun Mihai Cristian – clasa a XI-a
  44. Ocnaru Denisa – clasa a XI-a
  45. Dicu Ioana Maria – clasa a XI-a
  46. Nicu Rebeka Elena – clasa a XI-a

 

  1. Ionel Ramona Maria – clasa a XI-a
  2. Tatomir Giulia Beatriz– clasa a XI-a
  3. Ilie Ana Maria – clasa a XII-a
  4. Negreș Carmen – clasa a XII-a
  5. Cîrstica Siminica Gabriela – clasa a XII-a
  6. Cocei Janina Constantina – clasa a XII-a
  7. Dragnea Cristian Andrei – clasa a XII-a
  8. Smereca Ionuț Marian – clasa a XII-a

Liceul Tehologic „Alexe Marin”

  1. Boroi Adrian – Ionuț - Liceu media 9,75
  2. Dinică Alexandra Marinela - Școala profesională media 9,21

Liceul Tehnologic Metalurgic – media 9,50

  1. Neacșu Edi Marian – clasa a XII- a

Liceul Tehnologic ”Petre S. Aurelian”- media 9,85

 

  1. Alexa Răzvan Gheorghe – clasa a XI- a

 

2.1. Premiul Special pentru activitate artistică – 100 lei / elev Liceul Teoretic „Nicolae Titulescu”

 

  1. Pitei Maria Daniela

 

  1. Cocos Andrada Florentina

 

  1. Popovici Alesia Felicia Maria

 

  1. Băjan Erik Marius

 

  1. Serban Iasmina Maria

 

  1. Gugu Tinela Stefania

 

  1. Mițaru Ilinca Elena

 

  1. Toader Natalia Nicoleta

 

  1. Nicolae Maria Oana

 

  1. Broboana Miruna Maria

 

  1. Paun Georgiana Alina

 

  1. Pelcea Ema Elena

 

  1. Nistor Maria Elena

 

  1. Matei Cezar Valentin

 

  1. Diaconu Daria Ana Maria

 

  1. Dudu Karina Cristina

 

  1. Ileana Amalia

 

  1. Dragă Maria Emilia

 

  1. Dragă Georgiana Anastasia

 

  1. Velea Mario Christian

 

  1. Rachieru Andreea Denisa

 

  1. Anghel Clara Ana Maria

 

  1. Nica Daria Maria

 

  1. Fiscuci Viorel Valentin

 

  1. Magala Alesia Mihaela

 

  1. Filip Calin Alexandru

 

  1. Kovacs Tina Jessica

 

  1. Dumitru Daniel Marian

 

  1. Dumitru Delia

 

  1. Ilie Alessia Maria – Premiul I Festivalul național „CDIdei în cărți”;

 

  1. Bălan Roxana Andreea – Premiul I Festivalul național „CDIdei în cărți”;

 

  1. Nicolescu Matei – Premiul I Festivalul național „CDIdei în cărți”;

 

  1. Terci Adina – Premiul III Festivalul național „CDIdei în cărți”;

 

  1. Shehu Afija – Premiul III Festivalul național „CDIdei în cărți”;

 

  1. Angelescu Ștefan – Premiul III Festivalul național „CDIdei în cărți”;

 

  1. Musa Iuliana Maruta – Premiul II Festivalul național „CDIdei în cărți”;

 

  1. Caruntu Riana Oana Maria – Premiul II Festivalul național „CDIdei în cărți”;

 

  1. Screciu Constantina Iuliana – Premiul II Festivalul național „CDIdei în cărți”;

 

  1. Matei Bianca – Premiul III Festivalul național „CDIdei în cărți”;

 

  1. Șerban Angela – Premiul III Festivalul național „CDIdei în cărți”;

 

  1. Ciobanu Maria – Premiul III Festivalul național „CDIdei în cărți”.

 

Şcoala Gimnazială „Eugen Ionescu”

  1. Tecuceanu Andrei Ionuț - Premiul II Festivalul național „CDIdei în cărți”;
  2. Paraschiva Mihaela Olivia – Premiul II Festivalul național „CDIdei în cărți”;
  3. Nadolu Maria Ruxandra – Premiul II Festivalul național „CDIdei în cărți”.

Palatul Copiilor „Adrian Băran”

  1. Băbărelu Sara

 

  1. Manea Ioana

 

  1. Sterie Eva Maria

 

  1. Burtescu Cosmin

 

  1. Brabete Karina Maria

 

  1. Mălăescu Vlad Andrei

 

  1. Gughea David Mihai

 

  1. Dinu Mincă Alina Maria

 

  1. Stan Elena Mihaela

 

  1. Stoican Cristina

 

  1. Stoican Ionuț

 

  1. Dragomiroiu Andreas Daniel

 

  1. Lazăr Miruna Ștefania

 

  1. Dragomiroiu David Florin

 

  1. Vîlceleanu Eduard Gabriel

 

  1. Peagu Maria Alexandra

 

  1. Drăghici Karla Daniela

 

  1. Cojocariu Alexandra

 

  1. Rizea Cristian Ionuț

 

  1. Bobeică Gabriela-Lavinia

 

  1. Nicola Andreea

 

  1. Dumitrașcu Andra Elena

 

  1. Iana Ana Maria

 

  1. Oprea Paul Andrei

 

  1. Țin Diana Andreea

 

  1. Vârtosu Toma Ștefan

 

  1. Vârtosu Toma Alexandru

 

  1. Răduleț Elena Andreea

 

  1. Răduleț Ștefan Alin

 

  1. Bălășoiu Luca George

 

  1. Carnaru Gabriel

 

  1. Cîmpeanu Alexandru

 

  1. Neagoie Laurențiu Adrian

 

  1. Olteanu Viorel Ionuț

 

  1. Teleșpan Claudia Ioana

 

  1. Sandu Ionuț Ștefan

 

  1. Albei Amalia

 

  1. Stanciu Robert George

 

  1. Ivan Natalia Gabriela

 

  1. Ghidănac Anna Elizabeth

 

  1. Ion Andrada Elena

 

  1. Pavel Timeea Maria

 

  1. Preda Bianca Andreea

 

  1. Păun Vanessa Maria

 

  1. Donea Gabriela Ilya

 

  1. Vasile Carmen Andreea

 

  1. Nuța Elena Andrada

 

  1. Măceșanu Ana Casiana

 

  1. Bărbieru Giulia Elena

 

  1. Chetoiu Maya Cristina

 

  1. Duță Alessia Maria

 

  1. Drăcea Dana Georgiana

 

  1. Ion Andra Ofelia

 

  1. Rădoescu Ramona Andreea

 

  1. Rădoescu Diana Elena

 

  1. Căluianu Magda Maria

 

  1. Nițu Daria Gabriela

 

  1. Ștefan Larisa Maya Gabriela

 

  1. Ștefan Luca Andrei

 

  1. Enache Anna Giulia Mihaela

 

  1. Enache Isabela Elisa Maria

 

  1. Marcoci Anisia Maria

 

  1. Pană Raissa Andreea

 

  1. Mirescu Daria Maria.

Colegiul Naţional ”Radu Greceanu”

Ionică Larisa – Premiu special la Festivalul Concurs Internațional de scurt metraj „Les Ados Cinephils”, iunie 2021;

Pavel Mădălina – Premiu special la Festivalul Concurs Internațional de scurt metraj „Les Ados Cinephils”, iunie 2021;

Vanghelie Daniel – Premiu special la Festivalul Concurs Internațional de scurt metraj „Les Ados Cinephils”, iunie 2021;

Hurezeanu Mihai – Premiu special la Festivalul Concurs Internațional de scurt metraj „Les Ados Cinephils”, iunie 2021.

Trupa „VR and Starchild” – pentru lansarea pieselor „Hey, tu!” și „Mă doare”, aflate pe locul 12, respectiv locul 15 – top Radio Național FM.

Radu Mihai Alexe

Victor Cristian Ciobanu

Nicolae Cristinel Ionica

Premiu de excelenţă

3.1.   Medalie de argint

  1. Bilauschi Simina – Centrul Jud. Excel. Olt, Școala Gimn. Nr. 3 – Medalie de argint la Concursul Internaț. Mathematical Grammar School Cup – Serbia – matematică.

 

3.2    Medalie de bronz

Dinu Mihai – Colegiul Național „Ion Minulescu” – Participare Olimpiada Internațională de Matematică Rusia „The Third Milennium”;

Neagoe Raisa Andreea – Colegiul Național „Ion Minulescu” – Participare Olimpiada „BeSafeNet” 2021 (Loc V – punctaj: 94,5 p);

Bolborea Radu Ionuț - Colegiul Național „Ion Minulescu” – Participare Olimpiada „BeSafeNet” 2021 (Loc V – punctaj: 94,5 p);

Cărnaru Anelisse Maria Cornelia – Colegiul Național „Ion Minulescu” – Participare Olimpiada „BeSafeNet” 2021 (Loc V – punctaj: 94,5 p);

Popa Luca Teodor – Centrul Județean de Excelență Olt – Medalie de bronz la Concursul Internațional Mathematical Grammar School Cup – Serbia – matematică;

Vasiloiu Andrei – Centrul Județean de Excelență Olt – Medalie de bronz la Concursul Internațional Mathematical Grammar School Cup – Serbia – matematică;

Vasiloiu Andrei – Colegiul Național „Ion Minulescu” – Medalie de bronz la „Online Olympiad in linguistics”;

Ciobănică Alexandru – Centrul Județean de Excelență Olt – Medalie de bronz la Concursul Internațional Mathematical Grammar School Cup – Serbia – matematică;

Mușat Horia Gabriel – Centrul Județean de Excelență Olt – Medalie de bronz la Concursul Internațional Mathematical Grammar School Cup – Serbia – matematică;

Staicu Răzvan – Centrul Județean de Excelență Olt – Medalie de bronz la Concursul Internațional Mathematical Grammar School Cup – Serbia – matematică;

Paraschiva Octavian Alexandru – Centrul Județean de Excelență Olt, Școala Gimnazială „Eugen Ionescu” – Medalie de bronz la Concursul Internațional Mathematical Grammar School Cup – Serbia – informatică;

Bolborea Radu Ionuț – Centrul Județean de Excelență Olt – Medalie de bronz la Concursul Internațional Mathematical Grammar School Cup – Serbia – matematică;

Bolborea Radu Ionuț – Centrul Județean de Excelență Olt – Medalie de bronz la Concursul Internațional Mathematical Grammar School Cup – Serbia – fizică.

Prioteasa Daria – Ioana – Colegiul Național „Radu Greceanu” – Medalie de bronz la

Concursul Internațional Mathematical Grammar School Cup – Serbia – matematică;

Bodescu Andreea Maria – Colegiul Național „Radu Greceanu” – Medalie de bronz la

Concursul Internațional Mathematical Grammar School Cup – Serbia – matematică;

Torcea Rareș Mihai – Colegiul Național „Radu Greceanu” – Medalie de bronz la Concursul Internațional Mathematical Grammar School Cup – Serbia – matematică.

SPORT

Premiu de Excelenţă

Premiul I, Loc I, Medalie de Aur

A.S.C.S. BUSHIDO SLATINA

  1. Diaconescu Elisa – Maria – Locul I (aur) la Campionatul European de Karate Tradițional, Belgrad – Serbia, Octombrie 2021.

CLUBUL SPORTIV MUNICIPAL Slatina – Atletism

 

  1. Șerban Marius – Locul I la Camp. Internaț. De Atletism ale României – proba ștafeta 4 x 100m;

 

  1. Neagoe Andrei – Locul I la Camp. Internaț. De Atletism ale României – proba ștafeta 4 x 100m;

 

  1. Budin Daniel – Locul I la Camp. Internaț. De Atletism ale României – proba ștafeta 4 x 100m, Locul III Campionatul Balcanic de atletism Turcia – proba ștafeta 4 x 100m;

 

  1. Dincă Cosmin – Locul I la Campionatele Internaționale de Atletism ale României – proba ștafeta 4 x 100m.

 

CLUBUL SPORTIV MUNICIPAL Slatina – Karate

Ionică Ștefan - Locul I Campionat Mon. Karate Enbu masculin- Germania; Locul II Campionatul Euro. Karate Serbia – kata echipe seniori;

Vasile David – Florin – Locul I Cupa Euro karate Serbia – enbu mixt copii.

CLUBUL SPORTIV MUNICIPAL Slatina – Tenis de masă

  1. Diaconu Adina – Locul I Campionatul Balcanic tenis de masă senioare Bulgaria 2021, Locul II Campionatul Balcanic tenis de masă senioare individual Bulgaria 2021, Viceampioana Europeană cu echipa de tenis de masă a României la Campionatul European Cluj 2021.

CLUBUL SPORTIV MUNICIPAL Slatina – Fotbal – tenis

  1. Sorean Alex – Locul I Campionatul Mondial fotbal-tenis simplu, Izvorani 2021;
  2. Nagy Darius – Locul I Campionatul Mondial fotbal-tenis dublu, Izvorani 2021;
  3. Jecu Sebastian – Locul I Campionatul Mondial fotbal-tenis triplu, Izvorani 2021.

CLUBUL SPORTIV MUNICIPAL Slatina – Box

  1. Drăgan Emilia Ramona – Locul I Turneu Internațional de box Serbia cu echipa României de box feminin, Locul II Turneu Internațional Bosnia și Herțegovina tineret, Componentă a Lotului național de box tineret și participant la Campionatul European din Muntenegru.

C.S. OLTENIA TAEKWONDO Slatina

  1. Mezdrea Georgiana – Locul I Campionatul Balcanic Taekwondo seniori – feminin;
  2. Bălașa Alina – Locul I Campionatul Balcanic Taekwondo juniori – feminin.

A.C.S. Scorpion Karate-DO Slatina

  1. Rezeanu Rebeca – Locul I Iku European Championschip Oradea – Kata, 12-13 ani.

Premiul II, Loc II, Medalie de Argint

CLUBUL SPORTIV MUNICIPAL Slatina – tenis de câmp

  1. Andrei Firaru – Locul 2 Open Cipru, Limassol – I.T.F. J5 august 2021, proba dublu masculin (echipa de dublu: Andrei Firaru/David Manu).

CLUBUL SPORTIV ȘCOLAR Slatina

  1. Jifcu Andreea – Locul II Campionatul Balcanic tenis de masă – individual – Albena, Bulgaria – iunie 2021.

CLUBUL SPORTIV MUNICIPAL Slatina – Karate

  1. Păun Bogdan Gheorghe – Locul II Campionatul European karate Serbia – kata echipe seniori;
  2. Ghițurin Luca - Ștefan – Locul II Cupa Euro karate Serbia – enbu masculin copii;
  3. Răducan Marius – Adrian – Locul II Cupa Euro karate Serbia – enbu masculin copii.

CLUBUL SPORTIV MUNICIPAL Slatina – Box

  1. Tudoroiu Paul Tudor –  Locul  II Turneu  Internațional  Box  Italia, Component al

Lotului național de box tineret;

  1. Tudoroiu Arun Nicu – Locul II Turneu Internațional Box juniori Ungaria, Component al Lotului național de box tineret și participant la Campionatul European din Georgia.

C.S. OLTENIA TAEKWONDO Slatina

  1. Costea Luca – Locul II Campionatul Balcanic Taekwondo seniori – masculin, Locul IV Open Sofia Taekwondo seniori;

 

  1. Nistor Maria – Locul II Campionatul Balcanic Taekwondo cadet;
  2. Șerban Iulia – Locul II Campionatul Balcanic Taekwondo cadet;
  3. Drăgușin David – Locul II Campionatul Balcanic Taekwondo copii.

Premiul III, Loc III, Medalie de Bronz

C.S. OLTENIA TAEKWONDO Slatina

  1. Costea Sophie – Locul III Campionatul Balcanic Taekwondo juniori, Locul III Open Muntenegru Taekwondo juniori, Locul IV Open Sofia Taekwondo juniori, Locul V Campionatul European Taekwondo juniori;

C.S. ALUMINIU ALRO SLATINA – karate

  1. Dobre Oliwer Constantin – Locul III kumite individual, kumite echipe la Campionatul European de Karate Tradițional, Serbia 2021.

A.S.C.S. BUSHIDO SLATINA

Predescu Stănescu Eva – Locul III (bronz) la Campionatul European de Karate Tradițional – kihon ippon kumite copii, Belgrad – Serbia, octombrie 2021.

Ghițurin Sofia – Georgiana – Locul III (bronz) la Campionatul European de Karate Tradițional – kihon ippon kumite, Belgrad – Serbia, octombrie 2021.

Premiul de excelență sportivi – premiu special, mențiune, diplomă de participare

CLUBUL SPORTIV MUNICIPAL Slatina – Handbal senioare și U19

 

  1. Ostase Lorena – Participare cu Echipa națională de handbal feminin la Campionatul Mondial din Spania;

 

  1. Necula Ioana Rebeca – Participare și Locul V Echipa națională de handbal feminin

U19 – Campionatul European de handbal U19 – Slovenia, iulie 2021;

  1. Matea Luciana Mara – Participare și Locul V Echipa națională de handbal feminin

U19 – Campionatul European de handbal U19 – Slovenia, iulie 2021;

 

  1. Coman Andreea Alexandra – Participare și Locul V Echipa națională de handbal feminin U19 – Campionatul European de handbal U19 – Slovenia, iulie 2021.

Premiul olimpic de excelență sportivi

  1. Ciobanu Irina  –  Locul  V  Jocurile  Olimpice  Tokyo  –  echipe  feminin,  Locul  I

Campionatul Balcanic tenis de masă senioare Bulgaria 2021;

  1. Popescu Luciana – Golgheteră în Liga Naționala de Handbal Feminin „Liga Florilor”, ediția 2020 – 2021 (177 goluri marcate).

Premii acordate sportivilor inclusiv sportul pe echipe, ce au obţinut performanţe la campionatele naţionale în anul 2021

Premii la campionate naționale

Premiul I – 250 lei

LICEUL CU PROGRAM SPORTIV Slatina

  1. Babii Teodor Viorel – Loc I la Campionatul Naţional de lupte greco-romane, individual cadeți;

C.S. BOX COMTECH Slatina

  1. Militaru Georgian Octavian – Locul I la Campionatul Național de Box – cadeți.

C.S. OLTENIA TAEKWONDO Slatina

  1. Nicorescu Matei – Locul I Campionatul Național Taekwondo.

CLUBUL SPORTIV ȘCOLAR Slatina

  1. Ioniță Alexandra – Locul I la Campionatul Naţional Tenis de Masă, juniori II.

A.C.S. BU-DO KARATE Slatina

  1. Prună Andrei – Locul I la Campionatul Naţional de karate, Caracal 2021;
  2. Preda Andrei – Locul I la Campionatul Naţional de karate, Caracal 2021;
  3. Bogeanu Ana Maria – Locul I la Campionatul Naţional de karate, Caracal 2021;

CLUBUL SPORTIV MUNICIPAL Slatina – Karate

  1. Apetrei Elena – Cornelia – Locul I Campionatul Naţional de karate, Poiana Brașov

2021;

  1. Ștefan Diana – Alina – Locul I Campionatul Naţional de karate, Poiana Brașov 2021;
  2. Apetrei Alexandra – Cristina – Locul I Campionatul Naţ. De karate, Poiana Brașov

2021;

CLUBUL SPORTIV MUNICIPAL Slatina – Lupte Greco – Romane

  1. Negru Robert – Locul I la Campionatul Naţional de Lupte Greco – Romane U23;

CLUBUL SPORTIV MUNICIPAL Slatina – Atletism

  1. Floricel Simona – Locul I Campionatul național de atletism „Masters”, proba 200m.

CLUBUL SPORTIV MUNICIPAL Slatina – Fotbal – tenis

  1. Sorean Vasile – Locul I Campionatul național fotbal-tenis dublu;
  2. Neacșu George – Locul I Campionatul național fotbal-tenis general compus.

Premiul II – 200 lei

A.S.C.S. BUSHIDO SLATINA

  1. Nuțeanu Vladimir – Petru – Loc II Campionatul Național Karate Tradițional, Caracal

– iunie 2021.

  1. Marinescu Ioana – Lorena – Loc II Campionatul Național Karate Tradițional, Caracal

– iunie 2021.

LICEUL CU PROGRAM SPORTIV Slatina

  1. Bobeanu Antonio – Loc II la Campionatul Naţional de lupte greco-romane, individual cadeți;

A.C.S. BU-DO KARATE Slatina

  1. Costică Raisa – Locul II la Campionatul Naţional de karate, Caracal 2021;
  2. Șerban Anastasia – Locul II la Campionatul Naţional de karate, Caracal 2021;
  3. Dumitrescu Daria – Locul II la Campionatul Naţional de karate, Caracal 2021;
  4. Bojin Daria – Locul II la Campionatul Naţional de karate, Caracal 2021.

CLUBUL SPORTIV ȘCOLAR Slatina

  1. Găman Carmina – Locul II Campionatul Naț. Tenis de Masă – juniori, Buzău 2021;
  2. Chiriță Mircea – Locul II Campionatul Național Tenis de Masă – juniori III;
  3. Pepene Ana Elena – Locul II Campionatul Național Tenis de Masă – simplu;
  4. Joița Patricia – Locul II Campionatul Național Tenis de Masă – juniori III;
  5. Toma Bianca – Locul II Campionatul Național Tenis de Masă – juniori III;
  6. Pribeagu Maria – Locul II Campionatul Național Tenis de Masă – juniori III;

CLUBUL SPORTIV MUNICIPAL Slatina – Lupte Greco-Romane

Babii Victor – Locul II la Campionatul Naţional de Lupte Greco – Romane cadeți;

Savu Andrei – Locul II la Campionatul Naţional de Lupte Greco – Romane seniori;

Bănică David– Locul II la Campionatul Naţional de Lupte Greco – Romane echipe;

Ioniță Geani – Locul II la Cupa României Lupte Greco – Romane;

Miu Alexandru– Locul II la Campionatul Naţional de Lupte Greco – Romane individual juniori mici;

Cheroiu Adrian – Locul II la Campionatul Naţional de Lupte Greco – Romane cadeți;

Babii Alexandru – Locul II la Campionatul Naţional de Lupte Greco – Romane seniori.

CLUBUL SPORTIV MUNICIPAL Slatina – Karate

  1. Băluță Florentin – Victorel – Locul II Campionatul Național Kumite, echipe – Poiana Brașov 2021.

CLUBUL SPORTIV MUNICIPAL Slatina – Box

Eremia Ionela – Locul II Cupa României Box feminin;

Ciocan Alexandra Mariana – Locul II Cupa României Box feminin;

Udrea Dimitrios Alexandru – Locul II Cupa României Box juniori.

C.S. BOX ARTROM Slatina

  1. Voicu Natalia Georgiana – Locul II Cupa României Box feminin Sibiu.

CLUBUL SPORTIV MUNICIPAL Slatina – Tenis de masă

  1. Hudușan Andreea – Locul II Campionatul Național tenis de masă tineret.

Premiul III – 150 lei

A.S.C.S. BUSHIDO SLATINA

  1. Prasacu Vladimir Mikael – Loc III Campionatul Național Karate Tradițional, Caracal

– iunie 2021.

CLUBUL SPORTIV ȘCOLAR Slatina

  1. Găina Daniela – Locul III Campionatul Național Tenis de Masă – dublu fete;

LICEUL CU PROGRAM SPORTIV Slatina

  1. Babii Victor – Locul III la Campionatul Naţional de lupte greco-romane, cadeți;
  2. Stoian Alexandru – Locul III la Campionatul Naţional de lupte greco-romane, cadeți;
  3. Costache Florin – Locul III la Campionatul Naţional de lupte greco-romane, cadeți;
  4. Florea Cristi – Locul III la Campionatul Naţional de lupte greco-romane, cadeți;
  5. Rotaru Mihai – Locul III la Campionatul Naţional de lupte greco-romane, cadeți;

 

  1. Stancu Florin – Locul III la Campionatul Naţional de lupte greco-romane, cadeți;
  2. Vidu Ion