Primăria Slatina sprijină vârstnicii. Angajaţii Asistenţei Sociale le vor face cumpărăturile

Pentru că vârstnicii sunt cei mai vulnerabili în faţa coronavirusului, mulţi dintre ei suferind de diferite afecţiuni, Primăria Slatina le vine în ajutor. Angajaţi ai Direcţiei de Asistenţă Socială le vor face cumpărăturile, astfel încât să nu mai fie nevoiţi să iasă din case.

În cadrul Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, Primăria Slatina a luat o decizie importantă cu privire la persoanele vârstnice. Astfel, oricine are peste 65 de ani şi se află în dificultate poate solicita sprijinul DAS Slatina, iar angajaţi ai acesteia le vor cumpăra produsele de strictă necesitate. 

„Prin personalul Direcției de Asistență Socială Slatina se pot livra la domiciliu produse de strictă necesitate cu mențiunea că transportul este gratuit, iar persoana care solicită acest serviciu va achita contravaloarea produselor respective. De luni până joi, între orele 9-16, și vineri, între orele 9-14, solicitările vor fi preluate prin intermediul numerelor de telefon 0349.801.570, 0765.381.606, 0766.677.906. Livrarea produselor solicitate până la ora 12.00 se va face în cursul aceleiași zile, iar pentru produsele solicitate după ora 12.00 livrarea se va face în ziua următoare. Reprezentanții Direcției de Asistență Socială Slatina vor prezenta legitimația de serviciu care ateste faptul că sunt autorizați să desfășoare această activitate”, se arată într-un comunicat de presă remis de Primăria Slatina.