Primăriile din judeţul Olt nu au servicii sociale de îngrijire a persoanelor vârstnice la domiciliu

Persoanele vârstnice reprezintă o categorie vulnerabilă, cu nevoi speciale, care ar trebui să beneficieze de măsuri sporite de asistenţă socială. Acest subiect a fost pus în discuţie la Prefectura Olt, în cadrul unei sedinţe de Dialog Civic. Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Olt a semnalat faptul că nicio primărie din judeţul Olt nu are serviciu social de îngrijire a persoanelor vârsnice la domiciliu, pentru bătrânii care locuiesc singuri.

În judeţul Olt există două cămine pentru persoane vârstnice aflate în subordinea DGASC Olt. Este vorba despre Căminul pentru persoane Vârstnice Slatina şi Căminul pentru persoane Vârstnice Fălcoiu, care deţin licenţă de funcţionare şi oferă servicii sociale corespunzătoare îngrijirii bătrânilor. De asemenea, Centrul Medico-Social Caracal şi Centrul Medico-Social Corabia oferă servicii medicale şi sociale pentru persoane adulte şi vârstnice care necesită supraveghere, asistare, îngrijire şi tratament.

Problema semnalată în cadrul unei sedinţe cu prefectul de Olt, Silviu Neacşu, a fost lipsa, în cadrul primăriilor din judeţ, a unor servicii de îngrijire la domiciliu a bătrânilor rămaşi singuri.

„Primăriile pot înfiinţa aceste servicii, însă asta înseamnă să aibă personal specializat. Din păcate, în judeţul Olt nu există astfel de servicii. Din câte ştiu, Primăria Slatina a încercat la un moment dat să ofere astfel de servicii de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice, însă s-a lovit de o reticenţă a oamenilor de a primi în casă asistenţii sociali. Primăriile trebuie să se acrediteze ca furnizori de servicii sociale, să aibă personal de specialitate, să-şi ia un angajament că va desfăşura această activitate cu caracter social. Printre serviciile oferite pot fi consilierea, să stea de vorbă cu aceşti oameni, dar nici asta nu se face. În majoritatea primăriilor rurale, asistenţa socială este desfăşurată de persoane cu atribuţii, care au alte calificări, care se ocupă de anchete sociale, alocaţii, căldură, indeminizaţii de creştere a copilului, le prelucrează şi le trimit la AJPIS. Deci, nu există persoane specializate pe această problemă”, a precizat Ileana Ghiţă, director al AJPIS Olt.

Potrivit datelor oferite de AJPIS Olt, în judeţul Olt nu funcţionează centre rezidenţiale private sau în parteneriat public privat, însă există un furnizor acredidat de servicii sociale, care intenţionează să acceseze un proiect pe fonduri europene în vederea înfiinţării unui serviciu social destinat îngrijirii persoanelor vârstnice şi furnizorul de servicii Primăria Movileni, care a înfiinţat un serviciu social destinat îngrijirii persoanelor vârstnice, dar care, până în prezent, nu desfăşoară activităţi şi pentru care nu s-a solicitat licenţă de funcţionare.

Mai mult, o explicaţiei pentru lipsa unor astfel de servicii în cadrul primăriilor o reprezintă faptul că cei mai mulţi dintre vârstnici se confruntă cu un grad de handicap, iar în aceste condiţii beneficiază de indeminizaţie de însoţitor.