Primarul comunei Vitomireşti urmează să fie demis din funcţie, după ce a pierdut procesul cu ANI

Primarul comunei Vitomireşti, Robert Rotea, a pierdut definitiv procesul cu Agenţia Naţională de Integritate şi nu mai poate ocupa funcţia de edil şef.

Rotea a fost găsit incompatibil de inspectorii ANI doarece, pentru o perioadă, a ocupat în acelaşi timp funcţia de primar şi pe cea de membru al consiliului de administraţie al liceului din comună.

Edilul a contestat raportul ANI, dar a pierdut. Curtea Supremă s-a pronunţat definitiv, săptămâna trecută, iar Rotea urmează să fie demis din funcţia de primar. Atribuţiile sale urmând să fie preluate de viceprimar. Conform legii, el nu va mai putea ocupa o funcţie publică, pentru următorii trei ani.      

„In perioada 2013-2014 am făcut parte din CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE AL LICEULUI VITOMIRESTI(neremunerat) fapt care in perioada respectiva era incompatibil cu funcția de primar, iar acest lucru a fost sesizat către Agenția Naționala de Integritate tocmai de cei care acum scriu despre mine pe rețelele de socializare.Precizez ca in prezent e legal sa faci parte din consiliile de administrație. Am pierdut procesul intentat împotriva Agenției Naționale de Integritate dar acest lucru nu înseamnă ca mi am pierdut funcția de primar. Sunt in continuare PRIMAR al Comunei Vitomiresti și va asigur ca,cu sprijinul dumneavoastră, voi candida și in anul 2024”, a anunţat edilul, pe pagina sa de Facebook.