Primarul din Corabia şi consilierii locali au depus jurământul. Oane: „Avem de rezolvat câteva dintre provocările majore ale oraşului nostru”

Primarul oraşului Corabia, Iulică Oane, şi consilierii locali, aleşi la alegerile din 27 septembrie, au depus, luni, juramântul pentru noua legislatură 2020-2024.

La ceremonie a fost prezent subprefectul de Olt, Nicolae Hristescu.

La finalul evenimentului, primarul reales Iulică Oane, a vorbit despre principalele proiecte pe care şi le-a propus pentru următorii patru ani.

„Aş dori să încheiem, astăzi, campanie electorală, care a fost destul de dură şi de încărcată pentru unii. Să ne canalizăm, pentru că începând de astăzi suntem plătiţi din banii cetăţenilor. Trebuie să punem în aplicare, împreună, punct cu punct, proiect cu proiect, tot ce am promis în campanie. În funcţie de buget, de ghidurile de finanţare, să realizăm aproape toate proiectele pe care ni le-am propus. Avem de rezolvat câteva dintre provocările majore ale oraşului nostru. Dintre acestea, sunt colectarea selectivă a gunoiului menajer, extinderea reţelei de apă şi canalizare, extinderea reţelei de gaze, amenajarea curţilor interioare, reabilitarea trotuarelor, asfaltarea străzilor, dezvoltarea zonelor pentru turism, dezvoltarea infrastructurii pentru învăţământ, dar şi alte proiecte şi idei propuse de cetăţeni şi finanţate prin bugetul participativ”, a declarat Oane.