Agricultură

2019-04-12, 12:08:04

Primele roşii olteneşti apărute pe piaţă, testate pentru identificarea pesticidelor. Director DAJ Olt: „Prelevăm probe”

În baza Planului Naţional de Monitorizare, reprezentanţii Direcţiei Agricole Judeţene Olt vor preleva mai multe probe din roşiile fermierilor olteni, pentru a se determina dacă există reziduuri de pesticide.

De cum vor fi coapte primele roşii olteneşti în localităţile de pe Valea Oltului, specialiştii Direcţiei Agricole Judeţene Olt vor prelevat probe care vor fi trimise spre a fi analizate de Laboratorul pentru controlul reziduurilor de pesticide în plante şi produse vegetale, din Capitală. Cu ajutorul Metodei multireziduale, specialiştii vor analiza probele din judeţul Olt.

„Împreună cu cei de la Fitosanitar o să prelevăm probe ca să vedem dacă roşiile au sau nu pesticide. Practic, prin aceste controale garantăm consumatorilor că nu sunt probleme şi că roşiile, legumele în general, produse în judeţ sunt de o bună calitate”, a spus directorul DAJ Olt, Dragoş Drăghicescu.

În anii trecuţi, tomatele olteneşti au trecut testul pesticidelor. Astfel, în anii trecuţi, determinările la pesticidele ciprodinil, fludioxonil, imidacloprid şi azoxistrobin, s-au încadrat în limita maximă admisă, iar specialiştii bucureşteni au făcut precizarea că probele sunt conforme cu prevederile Regulamentului (CE) 396/2005.

Comentarii

Redacţia

2019-04-12 12:08:04

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...