Primele tomate olteneşti, pe tarabele din Piaţa Zahana, în Săptămâna Mare. Ce preţ vor avea primele roşii autohtone

În două săptămâni, fermierii vor ieşi pe piaţă cu primele roşii olteneşti. Un fermier din Obârşia spune că în Săpătmâna Mare va vinde primele tomate din solariile sale în Piaţa Zahana.

Ionuţ Victor Radu, un fermier din Obârşia, va avea prima recoltă de tomate în două săptămâni. Tânărul fermier din judeţ va încerca să vândă roşiile în Piaţa Zahana. 

„În Săptămâna Mare voi avea prima recoltă de roşii. Voi merge cu ele în Piaţa Zahana, pentru că nu o să am o cantitatea foarte mare, ci doar câteva zeci de kilograme. La două săptămâni după ce începem culesul vom avea o cantitatea mare de roşii, pentru că am o suprafaţă de trei mii de metri pătraţi cultivată doar cu roşii. Am avut o problemă în iarnă, când solarul mi-a fost distrus, dar am înlocuit repede plantele distruse. Vor ieşi şi aceste roşii un pic mai târziu”, a spus Victor Radu.

Acesta estimează că preţul unui kilogram de roşii va sări de 15 lei.

„Anul trecut, când am recoltat prima dată, am valorificat cu 15 lei kilogramul. Acum o să vedem, depinde de piaţă. Dar nu va fi sub 15 lei kilogramul, depinde şi de câţi producători ies cu roşii în această perioadă. Cunosc şi zone unde s-au vândut cu 20 de lei kilogramul de roşii”, a adăugat fermierul din judeţ.