Principalele schimbări vizează reducerea marjei maxime de dobândă de la
2,50% la 2%, în scopul uniformizării nivelului costurilor totale ale
tuturor categoriilor de finanțări care pot fi acordate în cadrul
programului Prima Casă, eliminarea utilizării valorii de reîntregire a
plafonului (revolving) pentru emiterea de garanții în anul 2018,
clarificarea principiilor de realocare către finanțatori a rezervei
rămase nealocate din plafonul anual, precum și simplificarea procedurii
de radiere în situaţia respingerii cererii de plată a creditului
garantat în cadrul programului.
Astfel, decizia de reducere a
marjei maxime de dobândă de la 2,50% la 2% a fost luată pentru corelarea
prevederilor privind costul total al finanțărilor garantate pentru
achiziția de locuințe cu cea pentru construcția de locuințe,
urmărindu-se evitarea oricărei discriminare în acest sens. În termen de 7
zile de la intrarea în vigoare a actului normativ aprobat de Guvern,
finanțatorii au obligația să transmită Fondului Național de Garantare a
Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. – IFN (FNGCIMM)
și Ministerul Finanțelor Publice nivelul costurilor totale pe care le
aplică finanțărilor garantate pentru construcția de locuințe. În plus,
programul se flexibilizează prin reglementarea unei alte periodicități
de stabilire a nivelului comisionului de gestiune/comisionului unic de
analiză datorată FNGCIMM pentru derularea activității în calitate de
mandatar al statului, care va fi aprobat anual prin ordin al ministrului
Finanțelor Publice, anterior această operațiune realizându-se
semestrial.
În ceea ce priveşte realocarea către finanțatori a
rezervei rămase nealocate din plafonul anual, Guvernul a decis ca
aceasta să se facă în funcţie de ponderea garanțiilor acordate de la
începutul anului de referință de către fiecare finanțator participant în
program, actul normativ aprobat astăzi introducând o clarificare
suplimentară în acest sens.
O altă schimbare importantă o
reprezintă eliminarea utilizării valorii de reîntregire a plafonului
(revolving) pentru emiterea de garanții, Guvernul luând această decizie
pentru a nu pune la dispoziția finanțatorilor participanți în program și
a altor limite suplimentare față de plafonul de 2 mld. lei alocat
programului "Prima casă" pentru 2018.
Actul normativ aprobat
astăzi de Guvern include, de asemenea, o serie de măsuri pentru
simplificarea și evitarea birocratizării excesive a procedurilor
aplicate în cazul respingerii cererilor de plată. În astfel de situații,
sarcina de a emite acordurile pentru radierea ipotecilor și a
interdicțiilor de înstrăinare și grevare prevăzute de lege este preluată
de FNGCIMM, anterior intrând în atribuțiile Ministerului Finanțelor
Publice. Odată cu preluarea acestor operațiuni la nivelul FNGCIMM,
timpul de așteptare al finanțatorilor/beneficiarilor pentru obținerea
acordurilor de radiere va fi astfel scurtat cu cel puţin zece zile -
având în vedere că tot în cadrul FNGCIMM sunt procesate cererile
finanțatorilor și se pregăteşte documentația pentru acordurile de
radiere – și va permite informatizarea procesului în condiţii optime. În
situația respingerii cererilor de plată, FNGCIMM va fi mandatat să-și
exprime acordul în numele și în contul statului român, prin Ministerul
Finanțelor Publice, în vederea radierii ipotecii legale și a
interdicțiilor înscrise în cartea funciară a locuinței
achiziționate/construite în cadrul programului "Prima casă".
Alte
modificări aprobate astăzi de Guvern reglementează o serie de aspecte
de ordin practic aplicabile situaţiilor în care a fost finalizată
executarea silită imobiliară a locuinței achiziționate sau construite
prin programul "Prima casă", de către organele specializate ale ANAF.
Obiectivele
și liniile directoare pentru programul "Prima casă", precum și nivelul
plafonului de garantare pentru perioada 2017-2021 au fost stabilite
printr-un Memorandum aprobat de Guvern la 29 noiembrie 2016.
De
la lansarea programului "Prima casă", în 2009, până la sfârșitul lunii
noiembrie 2017, au fost acordate 238.305 garanții și promisiuni de
garantare, în valoare totală de 20,78 mld. lei.
În 2017, până la
sfârșitul lunii noiembrie, au fost acordate 23.437 garanții, în valoare
totală de 2,048 mld. lei, precum și 8.910 promisiuni de garantare, în
valoare totală de 1,002 mld. lei.
Alocarea plafonului total al
al garanțiilor care pot fi emise în anul 2018 în cadrul programului se
face la solicitarea finanțatorilor participanți de către FNGCIMM, cu
acordul MFP, conform Procedurii și criteriilor de evaluare anuală a
modului de utilizare a plafoanelor de garantare, aprobate prin Ordinul
ministrului finanțelor publice nr. 3097/2017, publicat în Monitorul
Oficial nr. 963 din 6 decembrie 2017, plafonul astfel stabilit se
ajustează cu procentele calculate pe baza punctajelor finale obținute de
finanțatori în urma evaluării anuale a modului de utilizare a
plafoanelor de garantare.