Proiect de patru milioane de euro, la Spitalul Caracal. Unitatea medicală va avea montate panouri solare, acoperiş şi lifturi noi cu bani europeni

Un amplu proiect de reabilitare va fi demarat la nivelul Spitalului Municipal Caracal. Clădirea va fi izolată, întreaga tâmplărie va fi schimbată, va fi înlocuit traseul de apă caldă menajeră, vor fi montate panouri solare, iar lifturile vor fi înlocuite. Întregul proiect are o valoare de patru milioane de euro.

Proiectul „Lucrări de eficienţă energetică la Spitalul Municipal Caracal” va fi depus de către Primăria Caracal pentru finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3 - Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiţii 3.1, Clădiri publice.

Astfel, cu fonduri europene, autorităţile locale şi-au propus să izoleze clădirea unităţii medicale, să fie schimbată tâmplăria de aluminiu cu geam termoizolant, să fie turnată o placă de termoizolaţie peste ultimul etaj şi la subsol.

Totodată va fi înlocuit traseul apei menajere, urmând să fie montate inclusiv panouri solare. În acest proiect, reprezentanţii unităţii medicale din Caracal au prins şi înlocuirea lifturilor.

Specialiştii din cadrul Primăriei Caracal estimează că acest proiect are o valoare de patru milioane de euro. 

„La acest moment nu au fost contractate serviciile de proiectare, pentru că nu avem încă buget. Însă, tema de proiectare este clară. Estimativ, proiectul s-ar ridica la patru milioane de euro, 85 la sută sunt bani europeni. Urmează ca acest proiect să fie depus pentru finanţare într-o lună”, a spus Octavian Toma, şeful Serviciului Programe de Strategie Dezvoltare, din cadrul Primăriei Caracal.