Proiectul Comenius „Reagir pour l’avenir”, la final

Aproximativ 40 de profesori şi elevi de la cinci şcoli europene au fost prezenţi, săptămâna trecută, la Slatina, unde a avut loc ultima reuniune din cadrul Proiectului Multilateral Comenius „Reagir pour l’avenir”, în care este implicată şi Şcoala Gimnazială „Eugen Ionescu”.

Un grup format din 13 profesori şi 24 de elevi din Germania, Italia, Spania, Franţa şi Polonia a fost prezent, timp de o săptămână, la Slatina. Vizita s-a înscris în cadrul proiectului Comenius care are drept scop formarea unui comportament responsabil faţă de mediu prin folosirea energiilor regenerabile, protejarea faunei şi florei, precum şi selectarea deşeurilor.

 

În cadrul reuniunii au fost organizate vizite la Staţia de Epurare Slatina, Alro, halda de gunoi menajer Slatina, precum şi pe Valea Oltului pentru a cunoaşte Situl Natura 2000 „Valea Oltului Inferior”, Salina Ocnele Mari, Muzeul Satului Vâlcean de la Bujoreni, municipiul Râmnicu Vâlcea, şi Parcul Naţional Cozia. Totodată specialiştii de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Olt, Direcţia de Sănătate Publică şi Primăria Slatina au organizat mese rotunde în care au prezentat elevilor informaţii despre problematica mediului înconjurător din judeţul Olt, precum şi despre proiectele de dezvoltare durabilă ce urmează să se implementeze în perioada 2014-2020.


De asemenea, în cadrul activităţilor a fost prezentată şi o lecţie referitoare la fenomenele extreme realizată de profesorul Nicolae Cioflan.

 

„Cel mai mult le-a plăcut vizita pe Valea Oltului, Salina şi Uzina de Aluminiu. De asemenea, le-a plăcut limba română, bucătăria românească şi faptul că oamenii au fost prietenoşi. Toţi s-au simţit foarte bine în familiile în care au fost primiţi”, a relevat profesorul de franceză Emilia Andrei, iniţiatoarea proiectului.


Profesorii, dar şi elevii cu care am discutat au spus la unison că organizarea reuniunii a fost una de nivel maxim. Proiectul a cărui valoare se ridică la 24.000 de euro a fost finanţat de Comisia Europeană şi a cuprins 42 de mobilităţi (aproape dublu faţă de cât se stabilise iniţial). Din aceşti bani au fost suportate cheltuielile de transport, cu activităţile şi materialele proiectului.

 

„Avem şi un blog al proiectului şi o pagină de Faceebook unde apar toate activităţile noastre. Proiectul se încheie pe 31 iulie. Până atunci mai avem de realizat un ghid de educaţie civică şi revista «Simpozionul». Acestea sunt comune. Celelalte fişe de observaţie sau prezentări power-point pe care le-am făcut noi au fost individuale”, a precizat Carmen Vespescu, coordonatoarea proiectului.