Proiectul drumului care leagă zonele industriale din Slatina, în linie dreaptă. Când va fi lansat în licitaţie

Proiectul centurii mediene a Slatinei, care va face legătura între zonele industriale ale municipiului, va fi lansat în licitaţie, în două-trei săptămâni.
Primarul Slatinei, Emil Moţ, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că valoarea proiectului este de 58.440.178 lei, sumă fără TVA. Sursa de finanţare este bugetul propriu al municipiului Slatina.

Lungimea drumului este de 5,6 kilometri. Va fi un drum cu o bandă jumătate pe sens, lat de 10 metri.

„Am terminat studiul de fezabilitate, lucrăm la caietul de sarcini al acestui nou proiect al centurii mediene a Slatinei. Probabil că în două-trei săptămâni vom intra în licitație”, a declarat Emil Moţ.

Aproape jumătate din acest drum ar trebui să treacă pe un teren care aparţine Hergheliei Slatina. Un proiect legislativ care vizează transferul acestui teren către Primăria Slatina a fost iniţiat de parlamentarii PSD Olt. Proiectul se află acum la Camera Deputaţilor, după ce a fost aprobat de Senat.

Primarul Emil Moţ a cerut ajutorul deputatului PNL Olt, Gigel Ştirbu, să ajute comunitatea slătineană şi să sprijine acest proiect care va duce la decongestionarea traficului din municipiu.

„O parte din centură, până la calea ferată, trece peste terenuri private, unde Primăria Slatina va face exproprieri, iar o altă parte va trece peste terenurile Hergheliei Slatina. Pentru a prelua această porțiune, noi suntem cu un proiect de lege în Parlament. Proiectul a trecut de Senat și cu această ocazie vreo să le mulțumesc domnilor senatori Paul Stănescu și Renică Diaconescu, doamnei senator Siminica Mirea, care au ajutat la trecerea acestui proiect. Ba mai mult, au fost semnatari și inițiatori ai proiectului, împreună cu ceilalți de Olt. Proiectul se află la Camera Deputaților. Din tot sufletul sper să treacă și cu această ocazie vreau să îl rog pe domnul George Știrbu, deputat PNL, să ne sprijine și să trecem acest proiect, pe care senatorii liberali nu l-au votat. În rog pe domnul George Știrbu să ne sprijine, pentru că deputați PNL vor face un lucru bun pentru Slatina. Nu contează culoarea politică, aici este un lucru bun pe care îl facem noi toți pentru slătineni”, a mai declarat Moţ.