PSD se reuneşte, după negocierile cu PNL pe programul de guvernare. Se stabileşte mandatul de premier cu care vor merge la Palatul Cotroceni

Conducerea PSD se reuneşte, luni, de la ora 11.00, la sediul central, pentru a valida negocierile din ultimele zile cu reprezentanţii Partidului Naţional Liberal şi propunerea cu care PSD va merge la Cotroceni, la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis. Social-democraţii spun că anul viitor vor fi mai multe majorări de venituri. În privinţa propunerii de premier, PSD şi PNL au stabilit că se poate merge fie cu varianta unui premier prin rotaţie de la fiecare partid, fie cu premier de la fiecare partid, iar şeful statului să decidă pe cine va desemna.

După discuţiile din week-end, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu anunţat că cele două partide vor merge la preşedintele Klaus Iohannis cu două variante de premier, fiind luată în calcul varianta de premier prin rotaţie, de la fiecare partid. Nu se ştie cine va fi primul premier care va prelua mandatul, PSD afirmând de mai multe ori social-democraţii vor să dea premierul, în persoana lui Marcel Ciolacu, arată news.ro.

O a doua variantă este cea prin care cele două partide vor merge fiecare cu propunere de premier şi preşedintele să fie cel care alege. În PNL sunt voci care spun că nu există mandat pentru un premier prin rotaţie şi că partidul trebuie să vină cu propriul premier. Dacă Florin Cîţu spune că el este propunerea partidului de premier, fiind preşedintele partidului, alţi lideri ar prefera şi varianta Nicolae Ciucă, pentru că Flocin Cîţu nu este acceptat de cei de la PSD, care l-au şi dat jos prin moţiune de cenzură.

În privinţa programului de guvernare, Marcel Ciolacu afirma, duminică, după negocieri, că de la 1 ianuarie vor fi foarte multe majorări. Despre taxa pe avere, preşedintele PSD afirma că nu este vorba de o suprataxare, ci de „o taxă modică” pe care cei cu venituri mari şi-o vor permite.

„Am agreat că vor creşte şi pensiile, vor creşte şi alocaţiile şi investiţiile. Trebuie să calculăm impactul. La pensii am discutat de o creştere de 7 la sută, dar trebuie să vedem impactul, cât ne putem permite”, a declarat preşedintele PNL, Florin Cîţu, duminică, la finalul negocierilor pe care le-a avut cu social-democraţii.

PSD dorea o majorare de cel puţin 11% la pensii.

În privinţa alocaţiilor, PSD cerea aplicarea legii PSD, şi anume o majorare de 20%. 

„La alocaţii rămâne legea în vigoare, cu câteva modificări”, a explicat Cîţu, după negocieri.