Puţine firme din Olt au cerut cei 41,5% de la stat pentru plata salariului. Solicitări doar pentru 30% din muncitorii care s-au aflat în şomaj tehnic

Autoritatile sprijină firmele care reîncadrează angajaţii aflaţi în somaj tehnic prin plata a 41,5% din salariul brut. Măsura se aplică doar acelor persoane al căror contract individual de muncă a fost suspendat minimum 15 zile în perioada stării de urgenţă sau de alertă. Pentru a beneficia de sprijinul financiar, angajatorii depun la AJOFM Olt o cerere semnată şi datată de reprezentantul legal, însoţită de o declaraţie pe propria răspundere şi de lista persoanelor care beneficiază de această sumă. Dacă de şomaj tehnic au beneficiat 13.000 de muncitori, pentru această măsură firmele din Olt au solicitat sprijin doar pentru aproximativ 3.000 de angajaţi.

Începând cu data de 1 iunie 2020, angajatorii ai căror angajaţi au beneficiat de şomaj tehnic, beneficiază, pentru o perioadă de trei luni, de decontarea unei părţi din salariu, suportată din bugetul asigurărilor pentru şomaj, reprezentând 41,5% din salariul de bază brut corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 41,5% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020, cu conditia mentinerii raporturilor de muncă până la data de 31 decembrie 2020, cu excepţia lucrătorilor sezonieri. 

Termenul limită pentru depunerea documentelor pentru luna iunie este 25 iulie, iar până în acest moment, în judeţul Olt, doar 375 de firme cu un număr de 3.016 angajaţi au solicitat cei 41,5% din salariu.  Astfel, numărul muncitorilor care au beneficiat de şomaj tehnic, dar pentru care nu s-a solicitat această măsură, a scăzut cu 70%. Potrivit spuselor directorului AJOFM Olt, Constantin Cîtu, ar fi mai multe explicaţii.

Unii angajatori aleg să-i trimită în şomaj, alţii nu sunt la zi cu dările către stat, pentru a putea beneficia de această măsură sau, dat fiind daptul că raporturile de muncă trebuie menţinute până la 31 decembrie, probabil cei care au activitate sezonieră au renunţat să mai aplice pentru această măsură”, a precizat directorul AJOFM Olt, Constantin Cîtu. 

Decontarea din bugetul asigurărilor pentru şomaj a acestor sume se efectuează în termen de cel mult 10 zile de la data îndeplinirii de către angajatori a obligaţiilor declarative şi de plată aferente veniturilor din salarii şi asimilate salariilor, iar plata  se face prin virament în conturile deschise de angajatori la instituţiile de credit, după verificarea de către agenţie a îndeplinirii condiţiilor prevazute de lege. 

Depunerea cererii, a tabelului cu angajatorii şi dovezii de plată a dărilor către stat se încarcă pe platforma aici.gov.ro.