Referendum. Judeţul Olt, locul patru ca prezenţă la urne, la ora 10.00

1,31% dintre oltenii cu drept de vot se prezentaseră la urne, sâmbătă, până la ora 10.00, pentru a vota cu „da” sau „nu” la cele două referendumuri care se desfăşoară în judeţul Olt.

Potrivit datelor oficiale prezentate de Biroul Electoral Central (BEC), 4.854 dintre alegători au venit la vot, până la ora 10.00, 782 dintre aceştia votând pe listele suplimentare.

Oltul este printre judeţele cu cea mai mare prezenţă la vot, pe locul patru, după Bihor (1,61%), Caraş Severin (1,35%) şi Dâmboviţa (1,35%).

369.349 sunt aşteptaţi să se prezinte la vot în cele 379 de secţii de votare de pe raza judeţului.

La nivel naţional, la ora 10.00, prezenţa la vot era de 0,97%.