Renică Diaconescu: O testare în masă, cu teste rapide, ar fi o soluție bună

Cunoscutul medic neurolog Renică Diaconescu, senator social-democrat de Olt și șeful Secției Neurologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina, spune că fenomenul COVID-19 a luat o amploare care nu mai poate fi controlată în România și asta din cauză că actualul guvern nu a luat cele mai bune măsuri care se impuneau, singura sa misiune fiind organizarea alegerilor cu orice preț.


S-a ajuns atât de departe, încât infecția este acum atât de răspândită, încât cei care poartă virusul nu mai pot fi detectați și izolați, transmițând boala oricând și oriunde.

„Ceea ce se întâmplă e dramatic, de fapt ceea ce intuiam. Din păcate, COVID-19 a luat o foarte mare amploare, este deja o infecție intracomunitară. A intrat în rândurile întregii populației și nu mai știi acum care este simptomatic, care e infectat și care e neinfectat. Lucrurile sunt foarte rele și nu mai pot fi controlate.

Eu am avut pacienți pe care nici nu îi bănuiam că sunt purtători de virus și erau. Totul e scăpat de sub control. Numai noi, în ultimul timp, am avut patru sau cinci pacienți infectați cu noul coronavirus. Și, din păcate, lucrurile sunt din ce în ce mai rău, pentru că spitalele sunt sufocate, locuri de ATI nu mai sunt; se spune că mai sunt, dar e o mare minciună, nu mai sunt locuri la ATI.

Repet, e dramatic ce se întâmplă și povara este pe umerii medicilor, pentru că ei au o datorie; medicii nu se pot revolta, pentru că ei au un jurământ și trebuie să ajute pacienții”, a declarat, Renică Diaconescu.

Senatorul social-democrat spune că, în situația dată, era nevoie de un lockdown total pentru o perioadă de timp, și apoi să fi fost organizate alegerile parlamentare, dar că Guvernul Orban s-a temut să ia o asemenea măsură de teamă să nu piardă capital electoral. Totuși, Executivul a trebuit să ia niște măsuri, ca să vadă Uniunea Europeană că se face ceva, dar măsurile cu pricina, precum închiderea piețelor, sunt aberante și ineficiente.

„Din păcate, Guvernul are o singură misiune: să organizeze alegeri, negândindu-se ce va urma după aceea. Probabil că cea mai bună soluție era două săptămâni de lockdown, un orizont foarte scurt de lockdown total și după aceea puteam să facem și alegeri. Dacă făceam așa, rupeam lanțul de infectări. Acum acest lanț nu mai poate fi rupt, lucrurile nu mai pot fi încetinite.

Ei au luat, în schimb, niște măsuri aberante; adică nu închizi mall-urile, dar închizi piețele. Astfel de măsuri sunt total ineficiente și ele au fost luate doar ca să vadă Uniunea Europeană că se face ceva în România. Au făcut lucruri anapoda. Din păcate, mergem pe un drum foarte periculos”, a afirmat Renică Diaconescu.

În acest context, infecția generată de noul coronavirus face ravagii în rândurile personalului medical, existând posibilitatea ca în viitorul apropiat să nu mai aibă cine să trateze pacienții din spitale.

„Personalul medical este la limită, spaima față de infectare e foarte mare în rândurile personalului sanitar, și nu e doar spaimă, totul a devenit realitate: în fiecare zi avem cazuri cu oameni care lucrează în sistemul sanitar care se infectează.

Probabil că vom ajunge în situația în care, cu un personal tot mai mult infectat, degeaba vom mai crea paturi, că nu va mai avea cine să mai lucreze”, susține medicul.

O altă măsură pe care Guvernul ar putea-o lua este testarea în masă a populației, continuă senatorul PSD de Olt. Ineficiența liberalilor care administrează acum finanțele țării se va vedea la votul din 6 decembrie.

„O testare în masă, cu teste rapide, ar fi o soluție bună, pentru că astfel ar putea fi detectată infecția în procent mare, ar fi detectate persoanele infectate care ar fi apoi izolate. Foarte mulți oameni aparent sănătoși sunt infectați și nu știi care sunt cei bolnavi. Poți să ai surpriza să ai chiar în familie, printre cei dragi, oameni infectați. Te așezi la masă cu ei și nu știi că sunt infectați. Sau la serviciu ți se poate întâmpla asta.

Testarea în masă nu este aplicată pentru că le e frică să nu piardă alegerile. Problema e că și așa va fi o răzbunarea a electoratului, pentru că românii nu vor asista pasiv. Or vor vota masiv împotriva lor, or nu vor ieși la vot. Sunt două lucruri care vor face ca aceste alegeri să nu decurgă în mod normal. Asta este părerea mea, și nu numai a mea. Din păcate, nu noi suntem cei care luăm decizii. Domnul președinte spune că s-a consultat cu experți. Nu știu cu ce experți s-a consultat, că adevărații experți spun că ceea ce se întâmplă acum a fost cauzat de alegerile care au avut loc, cele locale. Mare minune dacă după 7 sau 8 decembrie nu vom intra într-o carantină totală. Ei spun că nu, dar asta spun acum. Or, dacă vom ajunge la 20.000 de infectări pe zi și la 2000 de oameni în Terapie Intensivă, sigur așa se va întâmpla”, a concluzionat Renică Diaconescu.