Reprezentanţii DAJ Olt se aşteaptă că numărul fermierilor care vor solicita ajutorul de minimis pentru tomate să fie mai mare ca anul trecut

Autorităţile din judeţ sunt convinse că, în acest an, numărul oltenilor care vor solicita ajutorul de minimis pentru tomate va fi mai mare ca în 2017. Între timp, fermierii au început să pună seminţele pentru a avea răsadurile ce vor fi plantate timpuriu în solarii.

Schema de „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate” continuă şi în acest an. Autorităţile centrale au introdus o obligativitate pentru legumicultori. La finalul recoltării, aceştia trebuie să anunţe DAJ Olt despre cantitatea totală de tomate obţinută de pe cei o mie de metri pătraţi.

Fermierii olteni nu au început încă să vină cu cererile, însă reprezentanţii Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ) Olt sunt convinşi că numărul celor ce vor solicita sprijinul de trei mii de euro în acest an va fi mai mare decât în 2017.

„Am început să le vorbim din nou fermierilor olteni despre Programul Tomata, care este identic ca anul trecut. Fermierii care au accesat în 2017 pot să depună cerere şi în acest an, însă cuantumul ajutorului de minimis nu trebuie să depăşească 15.000 euro, în cinci ani. Poate fi şi o perioadă mai scurtă de cinci ani, dacă au mai accesat şi alte scheme de ajutor. Fermierii olteni nu au început să vină cu cererile. Ei îşi pregătesc, în această perioadă, răsadniţele, pentru obţinerea de răsaduri. Eu zic că numărul fermierilor olteni care vor accesa sprijinul, în acest an, va fi  mai mare ca anul trecut. Când vede că vecinul a luat banii, îi încurajează şi pe el să solicite aceşti bani”,
a spus directorul DAJ Olt, Ion Anuţa.

2.452 de fermieri olteni au accesat această măsură în 2017, Oltul fiind pe primul loc la nivel naţional.