Republica procurorilor

Fraţii Vlad şi Andreea Cosma, copiii fostului preşedinte al CJ Prahova, Mircea Cosma, reprezintă arhetipul copilului răsfăţat, împins de la spate de un tată cu bani, să facă orice îşi doreşte. A vrut fiica să devină cântăreaţă? A pompat tata bani în fundul ei, i-a dat bani să-şi facă piese, să filmeze videoclipuri în chiloţi şi furou şi le-a împins pe televiziuni  - măcar pe cele locale. A urcat-o şi pe scenă, la câteva zile ale comunelor din judeţul Prahova. Pe ăla mic, pe Vlăduţ, l-a făcut deputat. Să stea în Parlament, poate-poate se lipeşte ceva şi de el. Cei doi arată tot ce nu a fost în regulă cu societatea asta în care trăim, din ’89 încoace şi poate şi mai dinainte.

Asta e una! Dar acţiunea de poliţie politică a „unităţii de elită” a procurorilor DNA de la Ploieşti este cu totul altceva. Dezvăluirile făcute de Vlad Cosma, chiar dacă într-un moment în care acesta este disperat că va merge la închisoare, arată cum poate fi dărâmată, arestată, denigrată discreditată o persoană trăitoare în România. E penibil Cosma că n-a putut să vorbească liber pe filmări şi se vedea cum citeşte de undeva, dar faptele pe care le demonstrează sunt strigătoare la cer. Nimeni nu mai credea că este posibil să se fabrice un dosar cuiva, într-o Românie membră a Uniunii Europene şi NATO unde, teoretic, se respectă la literă drepturile omului.

Practic, nu poţi să scapi de măcar 24 de ore în arestul preventiv, dacă superi pe cine nu trebuie. Nu vreau să mă înţelegeţi greşit, nu sunt împotriva luptei anticorupţie, dar ceea ce se întâmplă cu DNA-ul, în ultimii doi ani cel puţin, este departe de asta. Pare o „vendetta” a unora - să le spunem procurori - care pun cătuşele pe mâinile oricui este împotriva lor. Dacă ieşi un pic în frunte, ca politician, proprietar de trust de presă sau simplu cetăţean, rişti să petreci măcar o noapte şi o zi într-un beci întunecat.

După această perioadă „de gândire”, ca să scapi, scrii orice îţi spune procurorul, denunţi pe oricine cu orice. E mai rău ca pe vremea Securităţii, a Inchiziţiei spaniole sau a Primei Republici Franceze, când ai fi făcut orice ca să scapi de tăişul ghilotinei.

Constat cu tristeţe că, în cel mai pur stil românesc, un demers nobil cum este lupta anticorupţie a fost transformat într-un instrument politic de tortură. Încă de la dosarul privind OUG 13, dar şi de mai înainte, s-a putut vedea cum procurorii fac jocurile politice, dau jos guverne şi încalcă grosolan separaţia puterilor în stat.

Poate că dacă în şcoli s-ar pune mai mult accentul pe aceste noţiuni şi copiii ar învăţa cine este puterea legislativă, cine este executivul, ce face puterea judecătorească, n-am mai vedea în stradă masele inerte de protestatari care strigă în faţa Guvernului pentru o decizie luată la Parlament.