Reţinuţi după ce au spart un magazin din Corabia şi au furat 56 de telefoane mobile

Doi bărbaţi din Corabia au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând să fie propuşi pentru arestare preventivă, după ce au spart un magazin din localitate şi au furat 56 de telefoane mobile de diferite mărci, în valoare de aproximativ 70.000 lei.

Potrivit unui comunicat remis de procurorii din Corabia, furtul s-a petrecut în noapte de 31 ianuarie spre 1 februarie. Cei doi, purtând măşti, au forțat ușa de acces a magazinului, au pătruns în interior și au furat dintr-un dulap metalic 56 telefoane mobile de diferite mărci, în valoare de aproximativ 70.000 de lei, precum și suma de 2.185 lei .

Ulterior, duminică, procurorii şi poliţiştii au făcut percheziţii la domiciliile celor doi inculpaţi fiind identificate 27 dintre telefonele sustrase, precum şi suma de 4.000 de lei.

„Cei doi inculpaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore de către organele de poliţie , urmând a fi prezentaţi Judecătoriei Corabia cu propunerea de arestare prventivă”, se precizează în comunicatul citat.