Naţional

2020-02-24, 14:49:24

Român din Belgia, autorul unui jaf în stilul serialului „La Casa de Papel” la Monetăria Regală

Poliția din Bruxelles a reținut doi suspecți de jaf la Monetăria Regală, unul din ei fiind un tânăr din România. Însă hoții au furat monede și bancnote scoase din circulație, fără nicio valoare. Totuși, acțiunea lor amintește de serialul extrem de popular „La Casa de Papel”, potrivit presei belgiene.

În noaptea de joi spre vineri, cei doi suspecți - S.T., 22 de ani, de origine nord-africană și E.B., 21 de ani, român - au furat câteva kilograme de monede și bancnote euro deteriorate și scoase din circulație, ce urmau să fie casate, relatează nieuwsblad.be.

Suspecții au fost prinși în scurt timp în Pachecolaan. Aveau fiecare câte 5 kilograme de monede și bancnote despre care nu știau că sunt fără valoare. Anchetatorii spun că există și un al treilea suspect, dar acesta a reușit să dispară.

Polițiștii au stabilit că suspecții au intrat în clădirile Trezoreriei din Handelsstraat de unde ar fi furat mai mulți saci cu bani. Francisc Adyns, purtătorul de cuvânt al Trezoreriei, a confirmat că banii furați nu au nicio valoare.

„Erau unități monetare deteriorate, care nu mai pot fi utilizate. În clădire nu se păstrează monede utilizabile și de aceea credem că tâlharii erau amatori", a declarat pentru sursa citată Francisc Adyns.

După audieri, cei doi suspecți au fost eliberați.

„Ttrebuie să se prezinte în instanță pe 5 martie", a declarat Denis Goeman, procurorul care se ocupă de caz.

Suspecții au declarat în timpul audierilor că au fost inspirați de popularul serial Netflix „La Casa de Papel”. Ei spun că au intrat în clădirea monetăriei sub pretextul vizionării unei partide de fotbal și au rămas în interior după ce clădirea a fost închisă pentru public. Anchetatorii, însă, au constatat că intrarea în clădire a fost forțată.

Monetăria Regală din Belgia nu mai bate monedă euro din 2017, activitatea fiind mutată în Olanda.

Sursa: digi24.ro

Comentarii

Redacţia

2020-02-24 14:49:24

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...