Roşiile fermierilor olteni au trecut testul pesticidelor

În baza Planului Naţional de Monitorizare, reprezentanţii Direcţiei pentru Agricultură Olt au prelevat mai multe probe din roşiile fermierilor olteni, pentru a se determina dacă există reziduuri de pesticide. Rezultatele arată că pesticidele găsite nu depăşesc limita admisă.

De cum au apărut primele roşii olteneşti în localităţile de pe Valea Oltului, adică în a adoua jumătate a lunii mai, specialiştii Direcţiei pentru Agricultură Olt au prelevat probe care au fost trimise spre a fi analizate de Laboratorului pentru controlul reziduurilor de pesticide în plante şi produse vegetale, din Capitală.
Cu ajutorul Metodei multireziduale, specialiştii au analizat, rând pe rând, probele din judeţul Olt.

Astfel, la pesticidele ciprodinil, fludioxonil, imidacloprid şi azoxistrobin, rezultatul determinat s-a încadrat în limita maximă admisă, iar specialiştii bucureşteni au făcut precizarea că probele sunt conforme cu prevederile Regulamentului (CE) 396/2005.

Directorul Direcţiei pentru Agricultură Olt, Emil Marinescu, a precizat că astfel de probe au fost prelevate de la fermieri din tot judeţul.

„Probele au fost prelevate din tot judeţul şi sunt conforme, pentru că se încadrează sub limita maximă admisă. Roşiile au fost testate de Laboratorul Central din Bucureşti, autorizat pentru remanenţa pesticidelor”, a spus Marinescu.