Comunitate

2021-09-17, 11:19:12

S-au stabilit datele oficiale pentru Festivalul „Oltenii & Restu’ Lumii”. Actorul Eugen Cristea, personalitatea evenimentului

Actorul Eugen Cristea este personalitatea din acest an a Festivalului „Oltenii & Restu’ Lumii”, care se desfăşoară în perioada 24-26 septembrie, la Slatina.

Festivalul a fost reluat în acest an, după ce în 2020 organizarea evenimentului a fost suspendată din cauza pandemiei de SARS-CoV2.

Totul va începe vineri, 24 septembrie, în Parcul Tineretului, cu Vama Oltenească (ora 11 şi ceva) şi primirea invitaţilor. Tot în această locaţie va fi inaugurat şi Târgul Meşteşugarilor (ora 13.13), Târgu „Bucătăria tradiţională românească”, dar şi Mustăria „La Căţaua Leşinată”.

Tot vineri este programată şi deschiderea „butoiului cu vin şi glume”, eveniment moderat de actorul Andrei Duban.

Evenimentul continuă cu călcarea strugurilor, atribuirea de funcţii şi (i)responsabilităţi, şi cu concursuri ad-hoc de glume şi epigrame.

În paralel, la Biblioteca Judeţeană „Ion Minulescu” şi la Galeria „Artis” vor avea loc lansări de carte şi expoziţii de caricatură.

Tot vineri, este programată piesa de teatru „Toţi banii merg la Lola”, la Centrul Cultural „Eugen Ionescu” – ora 19.19.

Seara se încheie cu un concert al ansamblurilor invitate, în Parcul Tineretului.

Festivalul continuă sâmbătă şi duminică.

„În cadrul celei de-a XXVI-a ediții, care se va desfășura în perioada 24-26 septembrie 2021, vor fi cuprinse activități culturale, concursuri de bancuri, dueluri epigramistice și momente de umor. Pe lângă aceste activități, vă așteptăm să ne bucurăm împreună de bucatele tradiționale oltenești, multe alte momente artistice și să întâmpinăm cu voie bună ansamblurile folclorice ce aparțin diferitelor etnii.

Menționăm faptul că pe întreaga perioadă de desfășurare a acestui eveniment se vor respecta toate actele normative în vigoare la data desfășurării festivalului, cu privire la prevenirea și combaterea răspândirii virusului SARS CoV-2 (COVID19)”, transmite primarul Emil Moţ.

Comentarii

Redacţia

2021-09-17 11:19:12

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...