Săptămâna aceasta testarea elevilor va avea loc marţi vineri

Din cauza întârzierilor legate de aprovizionarea cu teste de salivă, în această săptămână, testarea elevilor se va desfăşura în zilele de marţi şi vineri. Astfel, în cursul acesti zile vor fi distribuite cadrelor didactice, elevilor şi părinţilor kiturile necesare efecturăă testului.

Ministerul Educaţiei anunţă că testarea elevilor nu a fost suspendată și nu a fost luată în discuție această posibilitate. Dată fiind întârzierea legată de aprovizionarea cu teste, în această săptămână testarea va avea loc în zilele de marţi şi vineri. 

Având în vedere că cea mai recentă tranșă din lotul de teste achiziționate a fost distribuită către unitățile de învățământ în cursul acestei zile și în această noapte, din cauza întârzierilor în livrarea materialelor s-a decis schimbarea temporară, pentru săptămâna 13-17 decembrie, a zilelor în care se vor efectua testele, astfel încât acestea să aibă loc în zilele de marți și vineri în loc de zilele de luni și joi. 

Conducerea Ministerului Educației este în permanentă legătură cu cea a Departamentului pentru Situații de Urgență pentru a găsi soluții rapide și eficiente în vederea asigurării necesarului de materiale pentru testarea preșcolarilor, elevilor și personalului din învățământ. Această testare se va face de două ori pe săptămână, luni și joi sau marți și vineri, în funcție de disponibilitatea testelor”, a transmis duminică Ministerul Educaţiei.

În judeţul Olt, în urma testării efectuate săptămâna trecută, au fost detectate opt teste de salivă pozitive, însă rezultatul PCR a fost negativ, astfel că elevii au revenit în bănci.