Săptămâna viitoare aflăm numele firmelor care vor asfalta străzile Slatinei

Municipalitatea va desemna, săptămâna viitoare, firmele care vor asflta străzile Slatinei, în următorii patru ani, în cadrul unui contract-cadru în vloare de 100 milioane lei.

Primarul Slatinei, Emil Moţ, a declarat că trei firme se vor ocupa de trei loturi de străzi.

„Săptămâna viitoare veţi afla câştigătorii contractului-cadru pentru asfaltări. După aceea, urmează o perioadă de contestaţii, iar dacă nu va fi acest caz, de la sfârşitul lunii mai, Slatina va avea constructori şi vom lucra în forţă. Vor fi trei firme pentru cele trei loturi şi, dacă se va lucra în paralel, vom avea ceva probleme privind traficul, dar la final oamenii vor fi mulţumiţi”, a declarat Moţ.

Nouă asocieri de firme au depus oferte pentru a reabilita şi moderniza reţelele stradale din Slatina, în următorii patru ani, cuprinse într-un acord-cadru scos la licitaţie de Direcţia Administrarea Străzilor şi Iluminatului Public (DASIP) din municipiu, valoare ridicându-se de 100 milioane lei. Sunt incluse toate străzile din municipiul Slatina care nu se află în perioadă de garanţie şi necesită reabilitare.