Şapte posturi de medic, scoase la concurs de Spitalul Corabia. Cel mai mare deficit de doctori, la Secţia de Medicină Internă

Reprezentanţii unităţii medicale din Corabia nu reuşesc să rezolve deficitul de medici. Conducerea Spitalului Corabia a reluat concursurile, în această toamnă. Şapte posturi de medic sunt disponibile în unitatea medicală.

Şefii spitalului de la Corabia încearcă să coopteze medici tineri pentru locurile vacante din unitatea medicală, însă puţini doctori se încumetă să aleagă spitalul situat în oraşul de la malul Dunării.

Astfel, un nou concurs va fi organizat în cel mult 90 de zile de la publicarea anunţului în revista de specialitate „Viaţa Medicală”.

Spitalul Orăşenesc Corabia are nevoie de medici specialişti pentru Compartimentul Anestezie Terapie Intensivă, Compartimentul Psihiatrie, Cabinetul Oftalmologie din Ambulatoriul spitalului, Compartimentul Obstetrică-Ginecologie.

Totodată, se încearcă angajarea unui medic epidemiolog şi este nevoie de doi doctori pentru Secţia de Medicină Internă.