Şapte staţii antigrindină sunt funcţionale, în judeţ. Director DAJ Olt: „La Vişina, rachetele au fost pregătite în lansatoare, însă nu au mai fost trase”

La nivelul judeţului sunt funcţionale şapte staţii antigrindină, două dintre ele fiind inaugurate în acest an. Reprezentanţii Direcţiei Agricole Judeţene Olt spun că săptămâna trecută staţia antigrindină de la Vişina a fost pregătită să lanseze rachete, însă nu a mai fost nevoie pentru că urgia a ocolit judeţul.

Directorul DAJ Olt, Dragoş Drăghicescu, a precizat că specialiştii de la staţia antigrindă de la Vişina au fost pregătiţi să intervină săptămâna trecută, pentru a salva culturile fermierilor din zonă.

„Sunt şapte staţii antigrindină în judeţ, toate sunt funcţionale. Cele de la Băbiciu şi Vişina sunt şi ele finalizate şi funcţionale. Săptămâna trecută, când au fost probleme în ţară, şi a existat posibilitatea să se formeze grindina, au fost montate rachetele în lansatoarele de la Vişina. A fost primită informarea de montare a rachetelor, au fost puse pe poziţie, însă nu au mai fost lansate, pentru că în zonă nu s-a produs grindină. Ei erau pregătiţi să intervină. Există personal calificat, au fost instruiţi, au fost obţinute toate autorizaţiile”,
a spus Dragoş Drăghicescu.

La nivelul judeţului, există staţii antigrindină la Sâmbureşti, Grădinile, Poboru, Cilieni, Dobroteasa, Băbiciu şi Vişina.