Actualitate

2018-12-11, 15:19:52

Sătenii din Rusăneşti mai au de primit peste 3 miliarde de lei despăgubiri. Bolborea dă asigurări că până la Crăciun îşi vor primi banii

DSVSA Olt mai are de plătit despăgubiri în 101 dosare întocmite localnicilor de la Rusăneşti cărora le-au fost omorâţi porcii din cauza pestei porcine africane. Sătenii de la Rusăneşti mai au de primit 336.322 lei, iar reprezentanţii DSVSA Olt au dat asigurări că banii vor fi plătiţi până la Crăciun.

DSVSA Olt a plătit până acum 28.300 lei, banii reprezentând despăgubirile din 23 de dosare întocmite pe raza localităţii Rusăneşti.

Sătenii din comuna în care a fost confirmat primul focar de pestă porcină mai au de primit 336.322 lei.

Directorul DSVSA Olt, Veronel Bolborea, a precizat că se fac eforturi ca toţi oltenii afectaţi de pesta porcină africană să-şi primească banii până la Crăciun.

„Au fost la plată 23 de dosare, iniţial au fost 25 printre care şi al celui care a ascuns porcul. Analizând, am constatat că trebuie retras de la plată până când se termină ancheta. Mai avem 101 dosare întocmite. Suma totală de plată la Rusăneşti este de 364.622 de lei din care s-au plătit 28.300 lei. Depunem toate eforturile ca până la Crăciun toată lume să-şi primească banii”, a spus Bolborea.

Comentarii

Redacţia

2018-12-11 15:19:52

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...