SCM Râmnicu Vâlcea-CSM Slatina, scor 35-26. Slătinencele au reușit un joc bun în prima repriză

Echipa de handbal CSM Slatina a pierdut previzibil pe terenul campioanei țării, SCM Râmnicu Vâlcea, însă a făcut-o onorabil. Handbalistele slătinene au reușit să intre în avantaj la pauză, scor 16-17, la capătul unei prime reprize bune, însă în actul secund vâlcencele s-au desprins.

CSM Slatina a avut un final de primă repriză foarte bun, cu șase goluri consecutiv marcate. Conduse cu 15-11 în minutul 22, handbalistele aflate sub comanda Victorinei Bora au revenit și au intrat cu un avantaj de un gol la vestiare, scor 16-17.

Actul secund a adus desprinderea pe tabelă a echipei vâlcene, care era marea favorită în acest joc. Pe măsura scurgerii timpului, campioanele la zi s-au distanțat, încheind meciul cu 35-26.

CSM Slatina este în grafic, după victoriile din partidele precedente. Cu 16 puncte acumulate, echipa slătineană se află pe locul zece, care asigura salvarea directă. Gruparea pregătită de Victorina Bora a obținut puncte în compania contracandidatelor în lupta pentru menținerr, iar în ultima etapă a turului a furnizat și o surpriză, învingând la un gol Minaur Baia Mare.