Scorniceşti: Consilierul PNL care a votat atribuirea către propria asociaţie a 25 hectare de islaz, găsit incompatibil de ANI

Consilierul liberal din Scorniceşti, Valerică Albăstroiu, a fost găsit în incompatibilitate de inspectorii ANI, după ce a votat atribuirea a 25 de hectare de islaz de pe raza oraşului chiar către asociaţia al cărei preşedinte era. Astfel, el a putut încasa sume frumuşele din subvenţii APIA.

Potrivit raportului Agenţiei Naţionale de Integritate, în perioada exercitării mandatului de consilier local (2016 - 2020), „având un interes personal, a participat în data de 22 februarie 2018 la deliberarea și adoptarea Hotărârii Consiliului Local Scornicești în baza căreia a fost atribuit un contract de închiriere a unei suprafețe de teren aflată în domeniul privat al orașului, către asociația în cadrul căreia persoana evaluată deține calitatea de membru și funcția de președinte”.

Este vorba despre peste 25 de hectare de islaz din localitatea Scornicești. Albăstroiu a folosit la maximum statutul de ales local pentru a încasa subvenții uriașe de la APIA de pe urma pășunilor.

Potrivit unor surse, prețul pe care îl achită asociația consilierului liberal către Primăria Scornicești este de numai 110 de lei pe hectar pe an, în timp ce subvențiile pe care le primesc de la APIA sunt de aproximativ 250 de euro, adică aproape 1.200 de lei pe an pentru fiecare hectar aflat în administrare.

Din toată această afacere stăpânită imoral și la limita legii de liberalii din Scornicești, în pierdere ies micii fermieri, cei care trudesc să adune hrană pentru animale, în timp ce aleșii lor se lăfăie în banii încasați de la stat de pe urma unor terenuri ale comunității.
 
„Persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70 şi 77 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu dispozițiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/ 2001, art. 75, lit f) și art. 77 din Legea nr. 393/2004 (acte normative în vigoare în perioada evaluată)”, mai arată inspectorii ANI.