Se măreşte echipa de scafandri a ISU Olt

Operaţionalizată la începutul acestui an, echipa de scafandri a ISU Olt se va mări, conducerea inspectoratului selectând deja trei subofiţeri pentru a completa echipajul.

Inspectorul şef al ISU Olt, locotenent colonelul Adrian Tănase, şi-a exprimat speranţa că din cei trei selectaţi, măcar doi vor trece testele medicale şi vor urma pregătirea la Centrul de Scafandri al Ministerului Apărării Naţionale de la Constanţa, în această toamnă.

„Şcolarizarea scafandrilor se face, o dată pe an, la centrul de la Constanţa. În septembrie va mai fi o serie de pregătire şi deja am recrutat cel puţin trei subofiţeri care ar urma să fie examinate şi ar fi foarte bine ca cel puţin doi dintre ei să treacă acele teste. Sunt nişte teste complexe şi foarte stricte din punct de vedere al sănătăţii, în primul rând”,
a declarat Tănase.

Şeful ISU Olt a explicat că prin suplimentarea echipei de scafandri a inspectoratului, nu va mai fi nevoie de intervenţia echipelor din alte judeţe, în anumite situaţii.

„Astfel, vom reuşi să suplimentăm echipa şi nu va mai fi nevoie ca, atunci când unul dintre scafandri este indisponibil, să apelă la judeţele alăturate. Echipa de intervenţie trebuie să fie formată din minimum trei scafandri. Noi avem trei, iar în cazul în care unul dintre ei este în concediu, în concediu medical sau în altă misiune, este nevoie să cerem sprijinul şi colaborarea inspectoratelor din judeţele alăturate”, a mai declarat Adrian Tănase.

În prezent, echipajul de scafandri al ISU Olt este format din trei pompieri care au absolvit cursul de scafandru autonom, desfăşurat la Centrul de Scafandri al Ministerului Apărării Naţionale. De la începutul anului, cinci persoane s-au înecat, trupurile neînsufleţite fiind găsite de scanfandrii olteni.