Special

2018-09-13, 14:39:52

Se pune „vama oltenească”, la Podul Olt, pentru startul Festivalului „Oltenii și Restu’ Lumii”

Cele trei zile de distracţie şi voie bună cu ocazia Festivalului „Oltenii și Restu’ Lumii” încep, vineri, când din nou se va pune „vama oltenească” de la Podul Olt, iar şoferii care trec pe acolo vor primi „paşapoarte olteneşti” şi mămăligă cu pastramă.

Urmează trei zile pline de momente artistice amuzante, susținute de actori de renume, spectacole și concerte, dar și multe alte evenimente care vor dovedi că oltenii știu să petreacă mult și bine.

Pe Esplanadă, atmosfera de festival va fi întreținută de statui vivante, fachiri și de un flașnetar, elementul de noutate al acestei ediții a festivalului.

Concertele ansamblurilor folclorice invitate din toate colțurile țării vor da startul distracției la scena amplasată pe Esplanadă, pentru ca apoi să aibă loc și concerte ale unor artiști renumiți. Oana Sârbu, Provincialii, Mariachi Los Platanos, Ruby, Oana Radu, Pepe, Zdob și Zdub vor susține recitaluri în acest week-end, pe scena amplasată pe Esplanadă.

Festivalul „Oltenii și Restu’ Lumii” a ajuns la ediţia cu numărul 26.

„Începând de mâine de la ora 10.00 vom primi toți invitații la Consiliul Județean, după care vom coborî la Podul Olt, unde vom face celebra vamă oltenească, începând cu ora 11.10, după care vom urca pe Esplanadă, unde vom da cep la butoiul cu vin, se vor spune bancuri, glume, vom respecta tradiția acestui festival. Ne vom distra, vom petrece împreună la acest mare festival de gen, cunoscut în toată țara, Festivalul «Oltenii și Restu’ Lumii», ajuns al ediția XXIV”, a declarat viceprimarul Slatinei, Gigi Vîlceleanu.

Comentarii

Redacţia

2018-09-13 14:39:52

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...