Se semnează contractul de finanţare cu fonduri europene pentru restaurarea Casei Fântâneanu din Slatina

Contractul de finanțare pentru proiectul „Restaurare, consolidare și modernizare Casa Fântâneanu - Centrul Eparhial Social-Cultural” va fi semnat, vineri, de reprezentanţii Consiliului Judeţean Olt şi de cei ai Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia.

Conferinţa de semnare a contractului de finanţare este programată pentru ziua de vineri, de la ora 12.30, în Sala Europa a Consiliului Județean Olt.

Valoarea proiectului privind reabilitarea Casei Fântâneanu se ridică la aproximativ două milioane euro şi este accesat de Consiliul Judeţean Olt şi Episcopia Slatinei şi Romanaţilor. Contribuţia proprie în proiect a CJ Olt este în valoare de 214.602 lei, reprezentând o parte din cofinanţarea proiectului.

Proiectul este finanţat în cadrul Programului Operational Regional 2014-2020, Axa prioritară:5- Îmbunătățirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiții 5.1 - Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și  cultural.

Casa Fântâneanu a fost construită în prima jumătate a secolului XIX şi a aparţinut familiei cu acelaşi nume din Slatina, ai cărei membri au deţinut importante funcţii în viaţa publică a oraşului. Stăpânind numeroase proprietăţi, între care în judeţul Olt moşiile Perieţi, Stoicăneşti şi Făgeţelu, boierii Fântâneni se înscriu la loc de cinste între boierii filantropi ai Oltului. Casa Fântâneanu, devenită Azilul „Elena Fântâneanu”, arată viaţa şi gustul pentru frumos al acestei familii.

De-a lungul anilor, imobilul-monument istoric a servit drept sedii pentru Prefectura Judeţului Olt sau Direcţia Agricolă.