Se vinde sediul BCR din centrul Slatinei. Cât cere banca pe imobilul de peste 4.000 de metri pătraţi

Banca Comercială Română a scos la vânzare sediul pe care îl are în centrul Slatinei, la intersecţia dinstre străzile Basarabilor, Vintilă Vodă şi Bulevardul A.I. Cuza. 1.100.000 de euro este preţul pe care BCR îl cere pe imobilul cu o suprafaţă de 4.334 metri pătraţi.

Anunţul de vânzare a fost postat chiar pe site-ul BCR, la secţiunea „Vânzări”. Potrivit acestei surse, clădirea este finalizată în anul 1994 şi are un teren aferent de peste 2.7000 de metri pătraţi, cuprinzând inclusiv o parcare.

Clădirea are o suprafață construită desfășurată de cca 4,221 mp, cu un regim de înălțime S+P+3E (în partea de nord a clădirii) și S+P+2E (în partea de sud). Etajele superioare (respectiv etajul 2 și 3) au fost proiectate și executate așa încât să dispună de terase generoase, cu vedere asupra împrejurimilor.

„Imediata vecinătate a acestei proprietăți este constituită de un mix de dezvoltări, cuprinzând blocuri rezidențiale dezvoltate atât înainte de 1989, cât și după anul 2000, zone de servicii, dezvoltări comerciale (Winmarkt), unități bancare, unități de învățământ, precum și instituții publice. Zona este caracterizată de trafic auto și pietonal, cu acces facil la mijloacele de transport. Ca elemente de reper pentru zona, amintim sediul Prefecturii și Centrul Comercial Winmarkt. Proprietatea este compusă din teren și construcție. Clădirea a fost finalizată în anul 1994. (...) Terenul aferent construcției are o suprafață din acte de 2,730 mp, formă acestuia fiind neregulată”, se mai arată în anunţul citat.