Sebastian Jecu s-a despărţit de Athletic. Slătineanul a semnat cu CSU Ploieşti

Campion mondial în proba de triplu, componentul echipei de fotbal tenis Athletic Slatina, Sebastian Jecu, a plecat de la echipa slătineană. Purtătorul banderolei de căpitan a semnat cu CSU Ploieşti, echipă aflată pe locul al treilea în clasamentul Diviziei A la fotbal tenis.

Căpitanul echipei Athletic Slatina, Sebastian Jecu, a semnat cu CSU Ploieşti. Componentul grupării slătinene a luat decizia de a evolua pentru o altă echipă din dorinţa de a obţine performanţă. Sezonul trecut acestă a cucerit titlul naţional cu echipa slătineană, însă în actuala stagiune a Diviziei A rezultatele înregistrate au fost modeste.

„Vreau să fac performanţă. Am ales CSU Ploieşti, pentru că are obiectiv locurile 1-3”, a precizat jucătorul slătinean.

Campion mondial în proba de triplu, Sebastian Jecu a fost convocat la lotul naţional pentru Campionatul European ce se va desfăşura în luna noiembrie, în Ungaria. Slătineanul va efectua, în perioada 24-30 iunie, un stagiu centralizat cu lotul naţional în staţiunea de pe litoral, Mamaia, aculo unde weeek-end-ul viitor se va desfăşura Cupa României.