Şedinţă de campanie a lui Iohannis cu liberalii – SURSE

Şeful statului Klaus Iohannis va avea o întâlnire cu liberalii, marţi de la ora 16.00, au declarat surse politice, pentru MEDIAFAX. Liderii PNL au întrevederi regulate cu preşedintele pentru a discuta despre coordonarea strategiei de campanie sau la referendumul pe justiţie.

La întâlnirea de marţi cu Iohannis, care va avea loc la o vilă de protocol, vor participa 10 liberali au mai precizat sursele citate.

Întrevederea vine şi în contextul în care Klaus Iohannis a anunţat vinerea trecută că va invita la consultări partidele politice pe tema situaţiei justiţiei. Conform anunţului Administraţiei Prezidenţiale, joi, au fost invitaţi reprezentaţii PNL, de la ora 15.00, ai USR de la ora 16.00, cei ai PMP de la ora 16.45, la 17.30 - UDMR şi la 18.15 Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.

Vineri sunt invitate la Cotroceni delegaţiile PSD şi ALDE, de la ora 11.00, respectiv ora 12.00. În anunţ, Preşedinţia a mai precizat că fiecare delegaţie poate fi formată din maximum 5 persoane.

În schimb, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu au spus că nu vor fi prezenţi la Cotroceni.

Pe 21 martie, Ludovic Orban a avut o întâlnire cu Klaus Iohannis, cei doi discutând despre coordonarea strategiei la referendumul pe care şeful statului ar vrea să îl declanşeze pentru a fi organizat în aceeaşi zi cu alegerile europarlamentare, pe 26 mai, potrivit surselor politice ale MEDIAFAX.

A doua zi după întrevederea cu şeful statului, liderul PNL a anunţat că liberalii vor susţine un astfel de demers al preşedintelui.

Klaus Iohannis a anunţatm, joia trecută, cele două teme care au fost transmise Parlamentului ca fiind de interes naţional şi urmează să fie puse în discuţie la referendumul din 26 mai: interzicerea amnistiei şi graţierii pentru fapte de corupţie şi interzicerea ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare corelată cu dreptul altor autorităţi constituţionale de a sesiza direct Curtea Constituţională cu privire la ordonanţe.

Sursa: mediafax.ro