Şeful Cadastru Olt: „Sunt 30 de ani de la apariţia Legii 18 şi în continuare mai sunt titluri de proprietate de eliberat”

Şeful OCPI Olt, Gigel Chiriţă, a afirmat că la aproape 30 de ani de la apariţia Legii fondului funciar 18/1991 încă mai sunt, în judeţ, titluri de proprietate de eliberat, iar autorităţile se plâng că nu au măsurători.

Chiriţă spune că, o dată cu finalizarea implementării Programului naţional de cadastru şi carte funciară, aceste probleme ar trebui să dispară.

„În contractele care vor încheiate în 2018-2019, ca urmare a unei alte modificări legislative, vor putea fi incluse şi imobile din intravilan, iar lucrările vor putea fi decontate de această dată. Uşor-uşor, extravilanul se va termina. Sunt 30 de ani de la apariţia Legii 18 şi în continuare mai sunt titluri de proprietate de eliberat, autorităţile locale se vaită că nu au măsurători. În momentul în care terenul va fi măsurat, nu văd ce alte impedimente vor mai avea. Programul naţional de cadastru şi carte funciară, atunci când a fost lansat, avea ca targhet 2023, dată la care să fie finalizate măsurătorile cel puţin cu privire la extravilan, la nivelul întregii ţări. Dacă ne uităm pe tabelele pe care le am eu, în condiţiile în care sunt judeţe care au 300 sau 200 de imobile, în toată această perioadă, mi-e greu să cred că vor ajunge în timpul ăsta la acelaşi procent. Ţinta noastră este ca, până în 2023, să finalizăm lucrările de înregistrare sistematică pentru extravilanul tuturor localităţilor”, a afirmat Gigel Chiriţă.

Potrivit acestuia, în următorii doi ani, suprafaţa de teren intabulată din judeţul Olt ar trebuie să fie în proporţie de peste 70 la sută.

Dacă vom reuşi finalizarea acestor 197 de contracte de prestări servicii, fără a le lua în calcul pe cele care se vor încheia în perioada imediat următoare, cu încă 250.000 de imobilie, estimate de către noi, probabil că suprafaţ intabulată a judeţului Olt va depăşi 70 la sută. Vorbim de momentul 2019-2020”, a afirmat şeful OCPI Olt.