Seniorii şi pensionarii CAO, premiaţi la sărbătorirea a zece ani de activitate a companiei

12 angajaţi ai Companiei de Apă Olt, care lucrează de peste 30-40 de ani în sistemul de utilităţi publice, şi 11 foşti angajaţi care acum sunt pensionari au fost premiaţi, la sfârşitul săptămânii, cu ocazia sărbătoririi a zece ani de existenţă a CAO.

Sâmbătă, 20 mai, în părculeţul din curtea Staţiei de Epurare Slatina, directorul general al Companiei de Apă Olt, Cătălin Uşurelu şi directorul Calitate - Mediu, Cristian Bircea, au premiat 12 angajaţi ai Companiei de Apă Olt, care lucrează de peste 30-40 de ani  în sistemul de utilităţi publice şi 11 foşti angajaţi care acum sunt pensionari. 


De asemenea, tot la Staţia de Epurare Slatina, a fost organizată „Ziua Porţilor Deschise” pentru slătinenii care au vrut să viziteze acest obiectiv.


Cu ocazia împlinirii a 10 ani de activitate, Compania de Apă Olt a organizat în perioada 19-20 mai, o serie de acţiuni pentru a marca acest eveniment, care au început vineri, 19 mai, când în curtea interioară a fost dezvelită o placă, realizată în regie proprie de către angajaţii instituţiei pe care a fost inscripţionat „Compania de Apă Olt. De 10 ani alături de comunitate”. 


La eveniment au participat autorităţi judeţene şi locale, parlamentari de Olt, directori de instituţii şi angajaţii Companiei de Apă Olt. Cei prezenţi au mers în vizită şi la Staţia de Epurare Slatina, una dintre cele mai moderne staţii de epurare din ţară, investiţie realizată pe fonduri europene.


SC Compania de Apă Olt  SA a fost înregistrată la Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Olt pe 8 martie 2007, fiind principalul operator regional pentru prestarea serviciului de alimentare cu apă, canalizare şi epurarea apelor uzate. Compania de Apă Olt şi-a început activitatea în mai 2007 şi, în prezent, îşi desfăşoară activitatea în municipiile Slatina şi Caracal, în oraşele Corabia, Scorniceşti, Potcoava, Piatra Olt şi Drăgăneşti Olt şi în comunele Slătioara şi Vitomireşti.