Sfârşit de calvar pentru şoferii care intră în Slatina dinspre Piteşti. CAO anunţă că au fost finalizate lucrările la canalizare

Lucrările de extindere a reţelei de canalizare pentru colectarea apei pluviale de pe strada Piteşti, la intrarea în municipiul Slatina dinspre Valea Mare, au fost finalizate, potrivit unui comunicat remis de Compania de Apă Olt (CAO).

Sursa citată a arătat că firma care a făcut lucrarea mai are să asfalteze strada.

„«Extinderea rețelei de canalizare pentru colectarea apei pluviale pe strada Pitești din municipiul Slatina», investiție a Companiei de Apă Olt realizată pentru evitarea acumulării de apă în zonă, în caz de precipitații abundente, este în curs de finalizare. Firma de construcții care a făcut lucrarea mai trebuie să asfalteze strada. Inginerii Companiei de Apă Olt au verificat noua rețea și racordurile executate cu ajutorul camerei de luat vederi pentru rețele de canalizare”, se arată în comunicatul citat.

Lucrările de pe strada Piteşti s-au întins pe mai mult timp decât se preconiza după ce constructorii au găsit conducte şi cabluri ale societăţilor comerciale din zonă, despre care nu se ştia, iniţial.