Şi fostul şef al ISJ Brăila a obţinut în instanţă suspendarea ordinului Ministerului Educaţiei prin care a fost demis

Curtea de Apel Galaţi a suspendat ordinul Ministerului Educaţiei Naţionale prin care a fost demis din funcţie fostul inspector şcolar general al ISJ Brăila, Cătălin Canciu. Acesta este cel de al doilea inspector general demis în luna august care a câştigat în justiţie, obţinând suspendarea ordinului, după Florina Stoian, şefă a ISJ Buzău.

 Fostul inspector şcolar general al ISJ Brăila a contestat, în 24 august, la Curtea de Apel Galaţi ordinul de revocare din funcţie, iar după două amânări, magistraţii au hotărât suspendarea acestuia.

”Admite cererea formulată de reclamantul Canciu Cătălin, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, având ca obiect executare act administrativ. Dispune suspendarea executării Ordinului nr. 4695/18.08.2017 emis de Ministrul Educaţiei Naţionale până la pronunţarea instanţei de fond. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de comunicare. Cererea de recurs se va depune la Curtea de apel Galaţi” se arată pe portalul instanţelor de judecată.

Cătălin Canciu a devenit inspector general al ISJ Brăila în august 2015, după ce a câştigat concursul organizat de Ministerul Educaţiei Naţionale, şi a fost suspendat luna trecută, prin ordin de ministru, alături de alţi 12 inspectori generali din ţară.

Canciu este al doilea fost inspector general care câştigă în instanţă şi obţine suspendarea ordinului de ministru care a dus la demiterea sa, primul fiind Florina Stoian, şef al ISJ Buzău.