Sănătate

2019-02-12, 15:29:58

Şi oltenii neasiguraţi pot primi îngrijiri medicale în centrele de permanenţă. 63 de medici lucrează în cele zece unităţi

La nivelul judeţului funcţionează zece centre de permanenţă, unde pot primi îngrijiri medicale de specialitate şi oltenii neasiguraţi. În cadrul acestor unităţi medicale îşi desfăşoară activitatea 63 de doctori.

Zece centre de permanenţă funcţionează la nivelul judeţului: la Bobiceşti, Baldovineşti, Brastavăţu, Crâmpoia, Dobroteasa, Osica de Sus, Mihăieşti, Strejeşti, Vişina şi Vlădila. Astfel, pacienții au posibilitatea de a primi gratuit asistenţă medicală pentru problemele de sănătate, fie că sunt acute, fie că sunt urgenţe medico-chirurgicale.

Purtătorul de cuvânt al CAS Olt, Constanţa Florea, a precizat că 63 de medici îşi desfăşoară activitatea în cadrul acestor centre, unde pot beneficia de asistenţă medicală şi oltenii care nu sunt asiguraţi.

„Centrele de permanenţă sunt unităţi sanitare care asigură continuitatea asistenţei medicale primare în regim de gardă pentru pacienţii din zonele arondate, dupa terminarea programului de lucru al cabinetelor de medicină de familie, de sărbători legale şi în zilele de sâmbată şi duminică. În aceste zile, precum şi în cele declarate libere de către Guvernul României, garda începe de la ora 8.00 şi durează 24 de ore. În cadrul acestor centre își desfășoară activitatea 63 de medici. Beneficiază de servicii medicale în cadrul centrului de permanență toate persoanelor care le solicită, indiferent dacă sunt sau nu asigurate”, spun cei de la CAS Olt.

Comentarii

Redacţia

2019-02-12 15:29:58

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...