Siminica Mirea (PSD): Redeschiderea şcolilor în siguranţă este prioritară!

Senatorul PSD de Olt, Siminica Mirea, militează pentru redeschiderea şcolilor, subliniind însă că este nevoie de aplicarea unor minime măsuri de siguranţă.

Parlamentarul oltean arată şi că vaccinarea cadrelor didactice bate pasul pe loc.

„Redeschiderea şcolilor în siguranţă este prioritară! Nu ne mai putem permite agonia actuală în România, în ceea ce priveşte sistemul de învăţământ. Tocmai de aceea, redeschiderea şcolilor în siguranţă reprezintă un lucru necesar şi esenţial, însă, fără aplicarea unor minime măsuri, acest lucru nu va fi posibil. În prezent, nici măcar 10% dintre cele 300.000 de cadre didactice din România, nu au fost vaccinate, deşi reprezentau personal esenţial”, a afirmat Siminica Mirea.

De asemenea, senatorul adaugă că ar trebuie pus la punct un plan de testare în masă a profesorilor şi elevilor, pentru detectarea la timp a focarelor de COVID-19.

„În plus, personalul didactic nu va fi vaccinat nici în luna februarie. Toate acestea, împreună cu lipsa unui plan pentru testarea masivă a elevilor şi a profesorilor, vor genera efecte dezastruase în rândul răspândirii virusului SARS-CoV-2, şi în ceea ce priveşte siguranţa şi sănătatea românilor!  Cred cu tărie că, redeschiderea şcolilor este necesară, însă, cu aplicarea unor minime măsuri, pentru ca activitatea să reînceapă normal, în condiţii de siguranţă!”, a conchis senatorul Siminica Mirea.