SJU Slatina vrea să obţină certificat ISO 9001, ceea ce înseamnă că serviciile oferite sunt recunoscute şi de calitate. ISO, un certificat împotriva malpraxis

Reprezentanţii Serviciului de Management al Calităţii din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina lucrează la implementarea procedurilor pentru obţinerea certificării ISO 9001. Această certificare înseamnă recunoaşterea serviciilor medicale oferite de unitatea medicală slătineană şi totodată că acestea sunt de calitate.

Serviciul de Management al Calităţii de la SJU Slatina încearcă implementarea managementului calităţii în unitatea medicală conform cu sistemele ISO 9001 din 2015.

Coordonarul Serviciului de Management al Calităţii, medicul Luminiţa Dumitrescu, a precizat că, deşi acest certificat nu este obligatoriu, el are un rol foarte important în cadrul unităţilor medicale, indicând că serviciile oferite sunt superioare.

„Noi avem deja implementate procedurile, dar acum trebuie să le adaptăm legislaţiei din 2015. Această obţinere a certificării ISO încă nu este obligatorie prin legislaţie şi costă foarte mult, câteva mii de euro. Însă toate serviciile şi bunurile trebuie să aibă certificat ISO. Chiar şi deodorantul pe care îl cumpărăm are certificat ISO. Tot ce nu are certificat ISO este contrafăcut şi nu respectă calitatea, nu este controlat de nimeni. În Vest nu se pot înfiinţa spitale fără ISO. La noi, toate laboratoarele de stat şi private trebuie să aibă ISO. Sistemul ISO înseamnă o certificare a calităţii serviciilor oferite”, a spus Luminiţa Dumitrescu.

Medicul slătinean spune că această certificare presupune şi un sistem de prevenire a greşelilor şi a riscurilor.

„Această certificare înseamnă o procedurare a activităţii, practic toată lume ştie cum să facă, când să facă, ce să facă, cine răspunde şi cine controlează. Este foarte uşor dacă ai totul procedural. Este o uşurarea a muncii. Este şi un sistem de apărare împotriva malpraxisului, este pentru propria noastră apărare. Este un sistem de prevenire a greşelilor şi riscurilor. Este foarte greu să implementăm, durează ani. Noi ne-am propus ca în maximum doi ani să obţinem această certificare ISO. În prezent, avem acest certificat ISO la Radiologie”, a adăugat medicul slătinean.