Slatina de Altădată

2013-06-05, 17:38:33

Slatina, în timpul evenimentelor din secolul XIX

Descriind aşezarea oraşului în 1815, Bucura Dumbrava, autoarea romanului „Pandurul”, ne spune că Slatina „era aşezată pe dâmburi de mijloc de grădini, cu care erau îmbrăcate văgăunile ce slujeau drept uliţe… Slatina înfăţişa o paragină, ca orice oraş în care turcii avuseseră în nenumărate timpuri conace”. În perioada următoare, oraşul de pe malul Oltului avea să se dezvolte fulminant şi avea să participe şi la câteva evenimente istorice extrem de importante.

Începutul de secol XIX a fost şi în Slatina, la fel ca în întreaga parte de sud a regiunii, o perioadă extrem de zbuciumată. Înmulţirea dărilor şi corvezilor de tot felul, precum şi desele incursiuni de jaf ale turcilor din raiaua Turnului au ascuţit la maximum contradicţiile dintre cei exploataţi şi exploatatori şi au creat o nemulţumire generală a maselor populare. Se crease astfel în zona Slatinei un adevărat butoi de pulbere, gata să explodeze.

Slatina şi revoluţia din 1821

În momentul declanşării revoluţiei lui Tudor Vladimirescu, masele populare au alergat din primul moment sub steagul izbăvirii de exploatare, iar cetelor lui Tudor Vladimirescu i s-au adăugat şi haiducii lui Iancu Jianu.


„Prin poziţia sa, Slatina a fost centrul planurilor strategice ale lui Tudor. Numai astfel se poate explica faptul că, în marşul său triumfal spre Bucureşti, Tudor Vladimirescu s-a oprit un timp îndelungat aici, organizându-şi între 4 şi 10 martie 1821 armata şi revăzându-şi planurile. La Slatina, pentru a-şi asigura forţe fidele, Tudor Vladimirescu înlocuieşte pe ispravnicul judeţului Olt cu Vasile Moangă şi apoi cu Papa Vistierul, fratele lui Tudor. În Consiliul ostăşesc ţinut aici s-au hotărât măsuri militare importante menite să asigure spatele locurilor întărite din Oltenia contra unor atacuri otomane din sudul judeţului. Din Slatina, în fruntea pandurilor săi, Tudor Vladimirescu a apucat drumul «olacului», prin Ipoteşti-Greci-Şerbăneşti, spre Bucureşti”, după cum aflăm din volumul „Pagini de monografie”, apărut în 1972.

 

Contradicţiile interne ale revoluţiei, trădarea marii boierimi, intervenţia oştilor otomane, precum şi asasinarea mişelească a lui Tudor au dus la sfârşitul acestei revoluţii. Cu toate acestea, revoluţia din 1821, precum şi încheierea păcii de la Adrianopol din 1829, soldată cu lichidarea monopolului turcesc asupra Principatelor vor avea consecinţe şi asupra dezvoltării oraşului Slatina.

Oraşul cunoaşte dezvoltarea după 1833


Dintr-o descriere din 1831 aflăm că „oraşul Slatina ocupă o suprafaţă de 250 de stânjeni în lăţime şi tot atâta în lungime. Uliţele sale sunt strâmbe, neregulate şi se găsesc în stare proastă. În oraş sunt 14 case boiereşti, una mănăstirească şi 320 ale orăşenilor”. După anul 1833 s-a dat startul lucrărilor de modernizare a oraşului. Încep lucrările de pavare cu piatră brută a Uliţei Mari a oraşului, pe care se numără până la 35 de prăvălii. Cu toate măsurile întreprinse, oraşul Slatina continuă să crească pe orizontală, cu casele aşezate la voia întâmplării.


În memorialul său de călătorie din 31 august 1842, poetul Grigore Alexandrescu spunea: „Pe la amiază sosirăm la Slatina, oraş vechi, dar cel mai anevoie de vizitat care am văzut vreodată. Risipit pe coastele dealurilor ce îl înconjoară, oraşul înfăţişează o vedere împestriţată şi poate mulţumi privit de departe; însă cele mai multe case, după poziţia lor, sunt un fel de baterii, care trebuie să le iei cu asalt… dacă din întâmplare vei avea acolo vreun prieten pe care să-l doreşti a-l vedea”.


Construirea şoselei Slatina–Craiova şi inaugurarea în anul 1847 a podului stătător peste Olt, ridicat după planul lui Balzano, au contribuit foarte mult la prosperarea economică a Slatinei. Documentele vremii consemnează pentru prima jumătate a secolului XIX existenţa unor „stabilimente industriale” precum: o fabrică de bere, amplasată pe proprietatea Deleanu, în apropierea actualei catedrale din partea de jos a oraşului, lânăria de peste Olt, două zalhanale (locuri unde se tăiau vitele - n. red.), cinci poverne de fabricat rachiuri, două lăptării cu căşării, un atelier de tăbăcărie, trei mori pe râul Olt, zeci de ateliere de cojocărie şi boiangerie.

Cartierele Slatinei în secolul XIX

În ceea ce priveşte modul în care era împărţit oraşul, din monografia Slatinei elaborată în 1972, aflăm că: „În anul 1832 oraşul Slatina era împărţit în patru «văpsele» sau «mahalale»: Vopseaua Roşie, cu 45 de familii; Vopseaua Albastră, cu 91 de familii; Vopseaua Galbenă, cu 40 de familii; Vopseaua Neagră, cu 40 de familii. Se mai adaugă oraşului satul Obrocăreni, cu 19 familii şi satul Clocociov, cu 63 de familii. După statistica anului 1832, oraşul Slatina avea un număr de 1.594 de suflete, adică «parte bărbătească 802 suflete şi 792 parte femeiască»”.

 

Într-un interval de 13 ani, populaţia a crescut în unele „văpsele” de peste patru ori.

Revoluţia de la 1848, Unirea şi Războiul de Independenţă


Au urmat revoluţia de la 1848, Unirea din 1859 şi războiul din 1877, evenimente în care slătinenii au fost extrem de implicaţi. Revoluţia de la 1848, temporar înăbuşită, dar nu înfrântă, a lăsat adânc întipărită în conştiinţa maselor populare ideea luptei pentru unire, care a devenit idealul întregului popor. Drept dovadă, vestea Unirii Principatelor la 24 ianuarie 1859 a fost salutată la Slatina cu bucurie. Cu entuziasm a fost primită şi izbucnirea Războiului de Independenţă, ideal pentru care slătinenii au contribuit.

Comentarii

Redacţia

2013-06-05 17:38:33

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...