Slatina de Altădată

2013-06-26, 18:43:22

Slatina interbelică, între vechi şi nou

Primul Război Mondial a lăsat urme puternice asupra oraşului de pe malul Oltului. Cu toate acestea, Slatina a început să cunoască dezvoltarea în perioada interbelică, încet, dar sigur, reuşind să atragă vizitatori din toate colţurile ţării, printre aceştia numărându-se şi membrii familiei regale.

Slatina de după război se remarca printr-o combinaţie de clădiri noi, moderne şi case vechi, dărăpănate, cu înfăţişare orientată, aşezate unele lângă altele. De vină pentru alăturarea inestetică era în primul rând faptul că nu exista un regulament referitor la construcţii.

 

„Fiecare a clădit cum a vrut şi unde a vrut. Lângă cocioaba insalubră şi inestetică se ridică binaua cu două şi trei caturi sau se întind bărăganuri adevărate, chiar în centrul oraşului. Clădiri publice sunt prea puţine. În afară de Palatul Administrativ, de Palatul Comunal, de cazărmi şi de câteva şcoli, nicio altă autoritate nu-şi are local propriu. Stau toate în case particulare închiriate. Singură Administraţia Financiară şi-a cumpărat un hotel pentru local. Clădiri particulare sunt câteva destul de mari şi frumoase, dar ele îşi pierd mult din aspect din cauza vecinătăţilor. Printre cele mai de seamă se numără: Palatul Băncii Uniunea, casele Caracostea, casele Fântâneanu, casele Alimăneştianu, casele Mitu Dumitriu, casele Munteanu, casele Deleanu, casele Protopopescu”, se arată în „Anuarul judeţului Olt” din 1924.


În timp ce în centrul vechi al oraşului nu s-au ridicat prea multe clădiri în perioada interbelică, această zonă fiind alcătuită în mare parte din imobile ridicate în a doua jumătate a secolului XIX. Pe de altă parte, în cartierul de la gară s-a construit foarte mult.

 

Străzi, iluminare, apă şi canalizare

 

În perioada cuprinsă între cele două războaie, reţeaua de străzi a oraşului avea o lungime de peste 50.000 de metri, din care puţin peste 6.000 metri erau pavate, în jur de 19.200 erau pietruite, restul fiind asemenea drumurilor de ţară. În ceea ce priveşte iluminatul oraşului, în Slatina funcţionau trei puncte de alimentare, de unde se împărţea electricitatea pe străzi şi în casele slătinenilor.

 

„Luminatul oraşului se face cu electricitate. Distribuţia se face pe fire. Stâlpii pe care sunt aşezate firele sunt de ciment armat. Instalaţia electrică a oraşului datează din 1912. Taxele se plătesc pe kilowatt şi pe bec. Kilowatt-ul costă patru lei la locuinţe, opt lei pentru localuri publice şi prăvălii, plus 0,50 bani de kilowatt taxa statului. Becurile plătesc 30 de lei pe lună la locuinţe şi 60 de lei la prăvălii şi localuri de petrecere. Pe străzi sunt aşezate 400 de becuri incandescente de câte 16-50 lumânări şi zece lămpi incandescente de câte 500 de waţi”, potrivit anuarului din 1924.

 

Referitor la alimentarea cu apă a oraşului, aceasta se făcea în Slatina prin puţuri filtrante de captaţie, sistem Lindley. Lucrările fuseseră făcute în 1911 şi valoarea investiţiei se ridicase la 1.250.000 lei. De asemenea, în oraş fusese introdusă şi canalizarea. Apa se filtrează în mod natural prin puţurile de captaţie de sub albia Oltului şi este distribuită în oraş prin gravitaţie, din două rezervoare suprapuse în care se refulează apa cu pompele centrifugale. Consumul în 24 de ore este de 1.500-2.000 de metri cubi. Apa este de bună calitate şi instalaţia funcţionează în bune condiţii. Se vinde cu metrul cub la instalaţiile mari, iar la locuinţe se percepe o taxă de 15% asupra venitului net. Oraşul are şi un început de canalizare. Pe câteva străzi sunt făcute colectoare principale. Foarte puţine case au însă instalaţii interioare. Taxele de canal sunt de 8% asupra venitului imobiliar, inclusiv costul pe metru cub de apă şi canal.

 

Viaţa slătinenilor

 

La începutul perioadei interbelice, slătinenii îşi petreceau în mare parte timpul liber în cele două grădini publice ale oraşului, pe aleea Oltului şi uneori mai mergeau şi la Strehareţ. În oraş nu existau societăţi artistice, culturale şi nici bibliotecă publică, existând o singură sală de spectacole, Marinescu, unde puteau fi urmărite destul de rar reprezentaţii cinematografice şi spectacole de teatru jucate de artiştii aflaţi în trecere prin Slatina. Intervalul dintre cele două războaie mondiale s-a caracterizat şi prin: o piaţă deschisă zilnic, târg săptămânal în fiecare zi de joi. Cu ocazia sărbătorii de Sfântul Gheorghe, în oraş se organiza un târg mai mare, la care participau locuitori din tot judeţul, în cadrul căruia se organiza şi o expoziţie de animale. Paza şi ordinea erau menţinute în Slatina de poliţie, personalul acestei instituţii fiind format din: un comisar, şapte subcomisari, un comandant al sergenţilor, şase sergenţi de zi şi 15 sergenţi de noapte.

 

Oaspeţi de seamă

 

Slatina a continuat să se remarce ca un important centru comercial, pe străzi precum Lipscani, C. G. Dissescu (fostă Bucureşti, actuală Mihai Eminescu - n. red.), Ionaşcu, Carol, Sfânta Treime, Piteşti, Pieţei, Gării şi Obrocari funcţionând numeroase prăvălii. Astfel, pe strada Lipscani, cea mai faimoasă arteră slătineană, se găseau: un magazin de mobilă, un magazin de pielărie, un atelier de curelărie, o croitorie, o cafenea, o băcănie, o ceasornicărie, librării, frizerii, covrigării şi magazine de încălţăminte.

Oraşul a fost vizitat în perioada interbelică de români din întreaga ţară, precum şi familia regală, care a poposit în centrul oraşului în anul 1925.

Comentarii

Redacţia

2013-06-26 18:43:22

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...