Şofer, din Orlea, surprins de radar cu 186 de km/h pe Varianta Caracalului

Un tânăr, în vârstă de 26 de ani, din comuna Orlea, a fost depistat în timp ce conducea cu o viteză excesivă, pe pe un sector de drum cu limita de 90 de km/h. Şoferul a fost amendat, iar poliţiştii i-au reţinut permisul în vederea suspendării pentru 90 de zile.

Un tânăr, în vârstă de 26 de ani, din comuna Orlea, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe varianta ocolitoare a municipiului Caracal – VO6G, fiind înregistrat de aparatul radar cu o viteză de 186 de km/h, pe un sector de drum cu limita de 90 de km/h. 

Șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1305 lei, fiindu-i reținut permisul de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce, pe o perioadă de 90 de zile. 

De asemenea, joi,  în cadrul unei acţiuni fulger, în intervalul 15.00-21.00, în care au fost implicaţi peste 80 de polițiști olteni, în spijinul acestora venind și polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratelor Județene de Poliție Argeș, Vâlcea, Dolj și Teleorman, au au fost reținute 67 de permise de conducere, dintre care 57 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 6 pentru alcool, respectiv alcoolemie mai mică de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat și 4 pentru alte abateri, fiind retrase și 10 certificate de înmatriculare.