Naţional

2019-11-14, 14:02:48

Şoferul unei automacarale a murit după ce autovehiculul s-a răsturnat

Şoferul unei automacarale a murit, miercuri seară, după ce autovehiculul pe care îl conducea s-a răsturnat la intrarea în municipiul Iaşi, pe drumul dinspre Vaslui.

Accidentul s-a petrecut, miercuri seară, în zona Bucium de la marginea municipiului Iaşi.

Automacaraua s-a răsturnat pe şosea, după ce şoferul a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare.

Bărbatul a rămas încarcerat în maşină, el fiind găsit decedat de către membrii echipajelor medicale de urgenţă care au sosit la faţa locului.

Şoseaua a fost blocată timp de câteva zeci de minute, pe ambele sensuri de mers.

„În jurul orei 21.30, am fost sesizaţi despre un accident rutier, produs pe şoseaua Bucium, soldat cu victime omeneşti. Din primele cercetări efectuate, s-a constatat faptul că un bărbat, de 58 de ani, în timp ce conducea o automacara, dinspre Vaslui către Iaşi, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, răsturnându-se. În urma accidentului, conducătorul auto a decedat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă”,
susţin reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

Sursa: news.ro


Comentarii

Redacţia

2019-11-14 14:02:48

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...