Spaţii de vaccinare în alte 15 localităţi din judeţ. La Crâmpoia şi Cungrea, imunizarea fără programare începe de luni

Autorităţile organizează centre de vaccinare în alte 15 localităţi din judeţ. Astfel, de luni, oltenii se vor putea vaccina fără programare la Crâmpoia şi Cungrea. Serul folosit în aceste locaţii va fi Pfizer BioNTech.

În celelalte 13 localităţi spaţiile sunt în curs de amenajare: Mihăești, Osica de Sus, Ianca, Iancu Jianu, Brastavățu, Scărișoara, Fărcașele, Piatra-Olt, Tia Mare, Dobrosloveni, Izbiceni, Vădăstrița și Vulpeni.

„Vaccinarea va fi efectuată prin intermediul unor echipe mobile arondate unui centru fix de vaccinare din județ și va fi formată din: 1 medic, 2 asistenți, 1 registrator. De asemenea, aceasta va funcționa de luni până vineri, pentru 8 ore/zi, în intervalul orar 09.00-17.00, în funcție de solicitări. Menționăm că pentru această campanie nu este necesară programarea prealabilă în platforma de vaccinare, vaccinarea realizându-se pe baza listelor cu persoanele care se vor vaccina în ziua respectivă, întocmite de către autoritățile administrației publice locale”, se arată într-un comunicat remis de Prefectura Olt.

Tot de luni, vor fi deschise cinci noi fluxuri, în centrele de vaccinare din Slatina, Caracal, Corabia, Scornicești și Drăgănești, câte unul în fiecare centru.