Specialist OSPA Olt: „Sunt semnale privind deşertificarea din zona Ianca-Potelu. S-au format dune, dar fenomenul poate fi stopat”

Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice (OSPA) Olt evaluează calitatea solului din mai multe localităţi ale judeţului. Probe de sol vor fi luate şi din zona Corabia, unde se vorbeşte tot mai des despre deşertificare. Cei de la OSPA Olt spun că fenomentul poate fi stopat.

Directorul OSPA Olt, Constantin Rotea, spune că degradarea solului din zona Corabia poate fi stopată prin formarea de benzi împădurite de-a lungul tarlalelor.

„Acum recoltăm probe din partea de nord a judeţului. În scurt timp, vom ajunge şi la Corabia, unde sunt semnale privind deşertificarea. S-au format dune, dar fenomenul poate fi stopat prin formarea de benzi împădurite de-a lungul tarlalelor. Sunt probleme în zona Ianca-Potelu, dar nu sunt schimbări radicale în structura solului. Pe termen lung, fenomenul trebuie monitorizat şi stopat. Noi analizăm probele luate şi propunem măsuri, care ajung la nivelul Ministerului Agriculturii”
, a spus Rotea.

Cei de la OSPA Olt au identificat dune de nisip în profilul solului din zona Potelu-Ianca terenurile de aici fiind degradate.

Reprezentanţii OSPA Olt îşi doresc ca până în 2021 să finalizeze programul de monitorizare sol-teren de la nivelul judeţului, care are 430.000 de hectare. În acest an, au fost luate deja probe de sol de pa raza localităţilor Morunglav şi Teslui şi urmează să fie analizate şi suprafeţele de la Tătuleşti, Izbicei, Vişina, Tia Mare şi Vădăstriţa.

Prin intermediul acestui program se încearcă realizarea unei bănci de date tehnice pe care Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale să o utilizeze în elaborarea politicilor şi strategiilor în agricultură.