Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina caută electricieni. Candidaţii, nevoiţi să dea trei probe

Un nou concus de angajare va fi organizat la nivelul celui mai mare spital din judeţ. De această dată, reprezentanţii unităţii medicale au nevoie de un electrician. Candidaţii vor fi nevoiţi să susţină trei probe.

SJU Slatina are nevoie de un electrician la Atelierul de întreţinere şi reparaţii, instalaţii, utilaje şi clădiri. Astfel, acest post a fost scos la concurs de reprezentanţii spitalului slătinean, candidaţii care se înscriu urmând a susţine trei probe. Verificarea dosarelor va fi efectuată pe 23 mai, proba scrisă este programată pentru 29 mai, iar inteviul pe 7 iunie. Nota finală se va calcula ca medie artimetică a punctajelor obţinute la cele două probe.

Oltenii care doresc să lucreze pe acest post trebuie să deţină certificatul de calificare în meserie şi să aibă o vechime de nouă ani.

Dosarele pot fi depuse până pe 19 mai.